PPDD se fărâmă: Nețoiu a plecat la UNPR

gigi-netoiu
gigi-netoiu

Deputatul Gheorghe Nețoiu și-a dat demisia din partidul lui Dan Diaconescu și s-a înscris în Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR), se arată într-un comunicat remis Agerpres.

”Începând din data de 21 iunie, Gheorghe Neţoiu va activa în UNPR, grupul parlamentar PSD din Camera Deputaţilor”, spune comunicatul.

Nețoiu se alătură astfel unui șir întreg de demisii din PPDD. Până în prezent, 17 deputați ai partidului condus de Simona Man au schimbat barca politică. Grupul parlamentar al PPDD mai are doar 31 de membri.

Traseismul politic este o practică din ce în ce mai folosită pe scena politică românească, lucru ce se poate schimba o dată cu punerea în aplicare a Constituției revizuite. Aceasta a fost prevăzută cu un amendament care interzice traseismul politic, parlamentarii fiind pedepsiți prin pierderea mandatului.

Gigi Nețoiu dădea asigurări la sfârșitul lui 2012 că nimeni nu va pleca din PPDD, invocând anumită o menire a oamenilor lui Diaconescu, care nu s-au înscris în partid pentru bani. ”Niciun parlamentar de la PPDD nu va pleca din partid. Noi am avut o întâlnire la Braşov săptămâna trecută şi, din câte am stat de vorbă, să ştiţi că sunt oameni serioşi, care au venit mânaţi de un gând de a face ceva, altfel de parlamentari, altfel de oameni. Eu nu cred că au venit pentru bani, pentru contracte şi sunt convins că vor avea un cuvânt greu de spus”, spunea Nețoiu pe 18 decembrie, conform Mediafax.

 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy