PE, poziție fermă. Strategie nouă într-un sector-cheie. "Trece la un nou nivel"

Claudia Țapardel
Claudia Țapardel

Parlamentul European susţine dezvoltarea companiilor din turism şi promovarea comună a turismului european, mai ales pentru destinaţiile mai puţin cunoscute, cum este şi România, anunţă Claudia Ţapardel, copreşedinta Intergrupului pentru Dezvoltarea Turismului European. 

"Promovarea turismului european trece la un nou nivel. Am reuşit să elaborăm şi să susţinem un raport care va ajuta, poate pentru prima oară după mulţi ani, companiile din sectorul turistic european să performeze şi să se dezvolte, mai ales în zonele mai puţin cunoscute din Europa cum este şi România", anunţă Claudia Ţapardel, eurodeputată PSD.

Claudia Ţapardel a explicat poziţia Parlamentului European exprimată prin raportul privind noile provocări şi concepte de promovare a turismului în Europa.

"Vom avea o nouă strategie pentru turism mai aplicată şi mai concretă în ceea ce priveşte finanţarea sectorului de către Uniunea Europeană (din 2010 nu s-a mai actualizat comunicarea Comisiei pe acest domeniu) Capacităm Comisia Europeană să nominalizeze un An European al Turismului în vederea promovării diversităţii turistice din UE şi bineînţeles a destinaţiilor mai puţin cunoscute din Europa cum este Bucovina, Maramureş sau Transilvania. Elaborăm o strategie comună de promovare a brandului European pentru turism. Destination Europe este conceptul care urmează să fie promovat atât la nivelul statelor membre cât şi la nivelul Comisiei Europene. Chiar ieri am reuşit să introducem în Bugetul UE un proiect pilot care finanţează, cu 500.000 de euro acest proiect", a menţionat Claudia Ţapardel.

[citeste si]

"Poziţia Parlamentului European este fermă. Avem nevoie de mai multe investiţii în turism, de un capitol bugetar distinct pentru acest sector, de programe şi strategii actualizate pentru turismul european care contribuie cu cel puţin 10% din PIB-ul anual al UE şi menţine în activitate aproximativ 1.8 milioane de IMM-uri", a specificat eurodeputata PSD.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel