Participanţi din peste 20 de ţări, înscrişi în competiţia Spartan Race din Poiana Brașov

Câteva mii de sportivi, amatori şi profesionişti din întreaga lume vor participa, în perioada 3-4 august, în Poiana Braşov, la etapa din România a Spartan Race, cea mai importantă cursă cu obstacole din lume.

Evenimentul din Braşov, ajuns la cea de-a doua ediţie, reprezintă una dintre cele patru competiţii din zona central-europeană din categoria Spartan Trifecta Weekend, ce permite sportivilor să participe la toate cele trei curse, Sprint, Super şi Beast, iar în felul acesta să primească recunoaşterea maximă a capacităţii de a îşi depăşi limitele.

Până în prezent, în competiţie s-au înscris sportivi din 22 ţări, cei care doresc mai putând să o facă până în 28 iulie, pentru a putea participa la toate cele trei probe, dar şi în ziua competiţiei.

Anul acesta, mai mult de jumătate dintre participanţi sunt din România, după ce, anul trecut, aproximativ 70% dintre aceştia veneau din alte ţări. Participanţii străini vor veni ţările UE, dar şi din ţări de pe alte continente, cum ar fi din Statele Unite, Israel, Rusia, Turcia, Ucraina, Armenia, Oman, Kuweit, Emiratele Arabe Unite.

Concursul se desfăşoară pe trasee special amenajate pe domeniul schiabil Poiana Braşov şi pe potecile turistice din Masivul Postăvarul, cel mai scurt conţinând peste 20 de obstacole, iar cel mai lung - peste 30. Există şi unul pentru copii, cu vârste între 4-14 ani, pe care aceştia îl pot parcurge cu ajutorul unui părinte.

Directorul Spartan România, Lorand Ilyes, a explicat că această competiţie s-a născut în SUA şi, în scurt timp, a devenit un "stil de viaţă", participanţii având, pe lângă pregătirea fizică necesară, şi o alimentaţie corespunzătoare.

Reprezentantul Primăriei Braşov, principalul partener în organizarea evenimentului, Sorin Toarcea, purtător de cuvânt al primarului, a precizat, la rândul său, că Spartan Race "este un eveniment de care municipiul are foarte mare nevoie", prin numărul de participanţi din afara oraşului pe care îi atrage. Conform lui Toarcea, anul acesta organizatorii aşteaptă peste 2.500 de participanţi, însă, în următorii 2-3 ani, şi-au propus o ţintă de 4.000 de persoane.

Traseul de la Poiana Braşov a fost declarat cel mai dur într-o competiţie de acest gen din 2018, au precizat organizatorii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel