Pădure de peste 40 de hectare, defrişată, pentru construcția unei șosele

Peste 40 hectare de pădure din vecinătatea pistei Aeroportului Internaţional Maramureş (AIM) vor fi defrişate, iar pe locul respectiv va fi construit un drum de centură.

"Avem aproape 40 de ha de pădure, arboret, stufăriş, o pădure fără nicio valoare silvică în vecinătatea aeroportului, pădure care urmează a fi defrişată integral. Pe locul acestei păduri va fi construit un drum alternativ sau un drum centură care ar putea comunica direct cu aeroportul sau pentru a decongestiona traficul din oraş. Va fi un drum direct între municipiul Baia Mare, Recea, Seini şi Tăuţii Măgherăuş (localitate pe teritoriul căreia funcţionează aeroportul, n.red.). Pădurea era deja un obstacol natural şi pentru zborul avioanelor", a spus Anton Ardelean, primarul oraşului Tăuţii Măgherăuş.

Potrivit acestuia, defrişarea pădurii readuce în discuţie construcţia drumului expres Baia Mare - Satu Mare- Petea- Vaja ( Ungaria), drum care ar fi trebuit construit în urmă cu aproape 15 ani, însă investiţia a fost mereu amânată.

"Defrişarea pădurii, situată la sudul aeroportului, ar putea readuce în discuţie şi construcţia drumului expres Baia Mare- Vaja, investiţie mereu amânată, însă cu siguranţă în prima etapă vom avea acest drum alternativ care va ajunge în oraşul Seini, dar va fi şi un acces mult mai uşor la calea ferată din apropiere. Apoi, de o parte şi alta a căii ferate şi terenului rămas liber după defrişare vom putea oferi terenuri pentru construcţie, amplasare firme de producţie şi alte facilităţi, pentru că terenul aparţine primăriei", a spus Anton Ardelean.

O companie locală cu capital american care produce subansamble pentru concernele aeronautice Airbus şi Boeing a anunţat o investiţie importantă în vecinătatea pistei aeroportului, inclusiv prin construcţiei unei bretele de acces a aeronavelor de pe pistă direct spre viitoarea hală de producţie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel