O folosești în prepararea diverselor bunătăți, dar nu te-ai gândit vreodată că ai putea să-ți faci chiar tu o loțiune care să diminueze căderea părului.
O legătură de rozmarin face minuni cu părul tău, deoarece este un tratament bun împotriva căderii părului, dar îți și ajută podoaba capilară să crească mai repede.
Loțiunea nu este deloc costisitoare, pentru ea fiind nevoie doar de apă și rozmarin. Astfel, la o cană de apă clocotită ai nevoie de două linguri de rozmarin proaspăt, tăiat fin. După ce apa dă în clocot, pune rozmarinul în ibric și acoperă cu o farfurioară, apoi lasă-l la infuzat 15-20 de minute.
Când infuzia a ajuns la o temperatură suportabilă pentru pielea ta, scurge lichidul și folosește-l pentru un masaj delicat al scalpului. Poți lăsa soluția în păr peste noapte sau, dacă nu suporți mirosul de rozmarin, lasă soluția să acționeze măcar două ore înainte să te speli pe cap.
Pentru rezultate de durată, masca trebuie aplicată o dată sau de două ori pe săptămână.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu