EXCLUSIV  Natalia Motaș: Laserul, o șansă pentru oamenii cu cancer pulmonar

Invitată la interviurile DC News, doctor Natalia Motaș ne-a dat câteva detalii despre una dintre metodele revoluționare de tratare a cancerului pulmonar: intervenția laser.  

"Suntem o echipă unită, o echipă care încearcă să facă lucrurile să meargă și ne dorim și chiar reușim să fim la zi cu multe din noutățile care se întâmplă în lume în chirurgia toracică oncologică." a precizat pentru DC News doctor Natalia Motaș, Clinica de Chirurgie Toracică a Institutului Oncologic București, condusă de profesorul Teodor Horvat.

Printre eforturile dedicate salvării pacienților cu cancer pulmonar se numără și permanenta informare, așa numitul "update" informațional, pentru a fi mereu la zi cu noutățile din domeniu, după cum ne-a arătat doctor Motaș:

"Noutățile în chirurgia toracică, oncologică mai ales, se dezvoltă foarte mult mult în domeniul minim invaziv. Noi am avut șansa de a primi în clinica noastră de chirurgie toracică, prin donație, un laser. Un laser de mare performanță. Acest lucru ne-a impulsionat foarte mult să începem să ne dezvoltăm pe partea de minim-invaziv. Lucru care ne lipsea până de curând. Laserul de ajută să dezvoltăm chirurgia toracică minim-invazivă, toracoscopia și chirurgia toracică video-asistată. Are aplicabilitate în toată patologia dar este de mare utilitate în special în tratamentul cancerului pulmonar incipient și, pe de altă parte, în metastazele pulmonare." a prezentat dr. Motaș.

"Suntem la început în chirurgia toracică minim-invazivă, ne ducem la cursuri și ne pregătim intens în acest domeniu și am și început să practicăm aceste intervenții chirurgicale cu sau fără laserul de care vă vorbeam." a mai spus pentru DC News doctor Natalia Motaș, într/un interviu pe care vă invităm să-l urmăriți aici: 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel