iPhone 5 este, deocamdată, iPhone 4S. Ce face, cât costă şi când îl poţi cumpăra

Mult aştepta lansare a smartphone-ului Apple iPhone 5 s-a dovedit a fi, deocamdată, lansarea unui upgrade pentru actualul model iPhone 4, şi anume iPhone 4S.

Cele două arată identic la exterior, însă interiorul a primit modificări majore. În primul rând, iPhone 4S vine acum cu noul chipset Apple A5. Acesta dispune de un procesor dual core, ce ar trebui să fie de două ori mai performant. De asemenea, procesorul grafic cu două nuclee oferă o performanţă de şapte ori mai mare decât cea a modelului precedent.

iPhone 4S vine cu un modul hibrid GSM/CDMA, putând fi folosit în aproape orice reţea de pe glob. Transferul de date prin conexiune 3G atinge viteze de până la 14,4 Mbps, iar camera foto cu o rezoluţie de 8 MP a primit un nou senzor, iluminat din spate (BSI). Ea permite acum filmare 1080p, cu stabilizarea imaginii.

Una dintre aplicaţiile noi lansate de Apple pe iOS 5 şi cea mai aşteptată dintre ele, este Siri. Aceasta foloseşte recunoaşterea vocii pentru a prelua comenzi şi întrebări de la utilizator. Cu alte cuvinte, poţi să-i ceri telefonului să-ţi găsească un restaurant în apropiere, să-ţi stabilească o alarmă pentru a doua zi sau să-ţi spună dacă ai nevoie de o umbrelă în ziua respectivă.

Noul iPhone 4S va avea acelaşi preţ ca actualul iPhone 4, însă va oferi şi o versiune de 64 GB. Preţurile vor fi de 200 $ pentru modelul cu 16 GB, 300 $ pentru cel de 32 GB şi 400 $ pentru modelul de 64 GB. Apple acceptă precomenzi pentru noul telefon începând din 14 octombrie.

CONCLUZII: iPhone 4S este de doua ori mai rapid decât iPhone 4, mai subţire şi cu un ecran mai mare. Una dintre principalele noutăţi ale iPhone 4S este comanda vocală. Cu ajutorul aplicatiei, prin recunoaşterea vocii, telefonul iPhone 4S va prelua comenzile utilizatorului. * iPhone 4S are display Retina * iPhone 4S va avea şi un procesor A5 * iPhone 4S va avea o cameră HD de 8 megapixeli. iPhone 4S poate filma la rezoluţia HD 1080p Preţul pentru noul iPhone 4S va porni de la 199 $. Mai exact, 199$ pentru modelul cu 16 GB, 299 $ pentru cel de 32 GB şi 399 $ pentru modelul de 64 GB.

Citeşte şi:

Nemţii de la Giga.de au pus cap la cap toate zvonurile despre iPhone 5 şi au realizat o machetă fidelă – VIDEO

Chinezii lansează “hiPhone 5″, la 31 dolari, înainte ca Apple să scoată pe piaţă iPhone 5

iPhone 5 va fi lansat pe 4 octombrie. Primul eveniment important al lui Tim Cook

iPhone 5, motiv de ceartă între Samsung și Apple

Prototipul telefonului iPhone 5 de la Apple, pierdut într-un bar din San Francisco, căutat cu ajutorul poliţiei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel