Explozie a cazurilor de varicelă anunțată de Spitalul 'Victor Babeş' din Timişoara

 Spitalul Clinic de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie 'Dr. Victor Babes' din Timisoara.
Spitalul Clinic de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie 'Dr. Victor Babes' din Timisoara.

Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş" din Timişoara a anunţat, miercuri, o "explozie" a cazurilor de varicelă în judeţ, în ultima săptămână fiind evaluaţi zilnic câte trei-patru pacienţi, iar doi copii sunt internaţi, aflându-se sub supraveghere din cauza unor complicaţii.

Medicii spun că după doi ani în care nu a fost înregistrat niciun caz de varicelă în Timiş, datorită măsurilor de protecţie anti-COVID, purtarea măştii şi izolarea, în următoarea perioadă numărul pacienţilor cu varicelă ar putea creşte semnificativ.

Medicul infecţionist al spitalului, Adelina Marinescu, spune că majoritatea pacienţilor care au ajuns pentru investigaţii în Ambulatoriul unităţii au dezvoltat o formă uşoară care nu a necesitat internare. Unul dintre copiii spitalizaţi a dezvoltat o encefalită, dar starea lui este stabilă, iar cel de-al doilea este internat pentru monitorizare şi investigaţii suplimentare, având un sindrom febril prelungit, potrivit Agerpres.

Varicela sau vărsatul de vânt este o boală infecto-contagioasă care duce la apariţia unor vezicule pe corp.

Virusul care cauzează varicela se transmite pe cale respiratorie, prin aer sau prin contact direct cu persoana infectată. Boala este întâlnită cel mai frecvent iarna şi primăvara, dar în ultimii ani se poate constata o extindere a perioadei în care apar asemenea cazuri.

Perioada de incubaţie variază între 10 şi 21 de zile, în majoritatea cazurilor este însă de două săptămâni. Contagiunea maximă este cu două-trei zile înainte de apariţia erupţiei pe corp, dar continuă şi în timpul formării veziculelor până în momentul în care se desprinde ultima crustă.



"Primele simptome sunt cele de subfebrilitate (37-37,5 grade) sau chiar febră (38-39), oboseală, dureri de cap, indispoziţie şi stări de rău, apetit diminuat. După cel mult două zile de la apariţia primelor semne de boală, apar petele roşii pe corp care se transformă în vezicule pline cu lichid. În evoluţie normală, dacă nu este ruptă, vezicula scade în volum treptat în 12-24 de ore, începând din centru, apoi se turteşte prin reducerea conţinutului, care se resoarbe. În a treia sau a patra zi, vezicula se usucă şi se transformă în crustă. Unele elemente eruptive trec direct în stadiul de crustă. Este important ca bolnavul să fie izolat pentru a nu transmite mai departe virusul", spune dr. Adelina Marinescu, într-un comunicat remis AGERPRES.



Medicul infecţionist adaugă că în majoritatea cazurilor, nu este necesară evaluarea în spital, pacienţii rămânând în evidenţa şi monitorizarea medicului de familie, dar sunt şi cazuri în care pacienţii au dezvoltat o complicaţie şi a fost necesară monitorizarea atentă a acestora. Encefalita se manifestă prin vărsături cauzate de hipertensiune craniană, instabilitate în mers şi dureri de cap.

Şi adulţii pot dezvolta forme severe de boală, care se manifestă printr-o suprainfecţie la nivelul pielii şi care poate duce, dacă nu este tratată cu antibiotice, la septicemie.

"Vaccinarea este cea mai bună metodă de protejare. Imunizarea împotriva varicelei nu este, însă, în schema completă de vaccinare a copiilor, dar serul poate fi administrat oricând, după ce micuţii împlinesc vârsta de nouă luni. Este recomandat ca vaccinul să fie administrat până la vârsta de 12 ani, dar şi adulţii pot fi imunizaţi. Vaccinarea asigură o protecţie pe parcursul vieţii, dacă este făcută corect, ceea ce presupune administrarea a două doze la un interval mai mare de şase săptămâni", menţionează medicul infecţionist.

Dacă boala apare la adulţi vaccinaţi în copilărie, ea va avea o formă uşoară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel