Eroi care au schimbat lumea. Poveștile EXTRAORDINARE ale rebelilor istoriei

Pancho Villa
Pancho Villa

Istoria ne oferă câteva exemple de oameni care au încercat să iasă din tiparele epocii, încercând să restabilească o nouă ordine, revoltându-se împotriva conducerii politice.

În cele ce urmează sunt prezentați oameni de rang mai modest şi cu formaţie militarã, mai mult sau mai puţin cunoscuţi, dar care prin activitatea lor au schimbat ceva în decursul istoriei, notează "Historia".

Spartacus (109-71)

Spartacus a fost cel mai notabil lider al sclavilor din al treilea rãzboi purtat de republica romanã pentru oprirea rãscoalelor. Se ştiu foarte puţine despre Spartacus înainte ca acesta sã se implice în rãzboi, iar sursele existente conţin adesea contradicţii. Spartacus s-a antrenat la şcoala de gladiatori (ludus) de lângã Capua, deţinutã de Lentulus Batiatus. În 73 a.Hr. îl gãsim pe Spartacus într-un grup de gladiatori care conspirã sã evadeze. Complotul este dezvãluit, dar aproape 70 de oameni reuşesc sã punã stãpânire pe bucãtãrie  şi sã-şi croiascã drum afarã din şcoalã, capturând câteva care cu arme şi armuri. Sclavii eliberaţi au învins o micã armatã trimisã dupã ei şi au prãdat regiunea, înglobând în rândurile lor şi alţi sclavi pe mãsurã ce se retrag spre muntele Vezuviu. Grupul câştigã mai multe bãtãlii în frunte cu Spartacus, Crixus şi Oenomaus, dar legiunile romane ale lui Crassus pun capãt rãscoalei. Soarta lui Spartacus este incertã pentru cã trupul nu i-a fost gãsit niciodatã.

William Wallace (1273-1305)

William Wallace a aparţinut micii nobilimi. Conflictul sãu cu englezii a pornit din motive personale, dar în loc sã devinã un proscris, se transformã în rebel. Poziţia lui Wallace nu corespundea intereselor marii nobilimi scoţiene, care îl recunoştea pe regele Eduard I drept arbitru în luptele pentru succesiune. Wallace  îl ucide chiar el pe William de Heselrig, şeriful de Lanark, rebeliunea începând oficial în 1297. Trupele sub comanda lui Wallace câştigã bãtãlii, în ciuda inferioritãţii numerice. Wallace a invins la Stirling Bridge, devenind Guardian of Scotland, titlu detinut pana la infrangerea de la Falkirk. In 1305 cade prizonier la Robroyston si este predat lui Eduard, care il executa pentru inalta tradare.

Wat Tyler (1341-1381)

Este posibil sã fi fost un meşteşugar din Kent sau Essex. Motivul rebeliunii l-a reprezentat intenţia de a implementa capitaţia. Regele Richar al II-lea avea doar 12 ani atunci. Primul protest are loc pe 30 mai 1351 şi în iunie armata rebelã se deplaseazã spre Londra. Pe 14 iunie 1381, în timpul unor negocieri cu regele, rãsculaţii îi ucid pe lordul cancelar şi pe arhiepiscopul de Canterbury, Simon de Sudbury, precum şi pe trezorierul Robert de Hales. La urmãtoarea rundã de negocieri, Wat Tyler cade el victimã, pe 15 iunie 1381, lordului major londonez, William Walworth. Regele Richard al II-lea a promis sã rãspunã cererilor, dar nu se ţine de cuvânt. Singura sa concesie a fost renunţarea la termenul de capitaţie.

Guillaume Cale (1320-1358)

Cel mai probabil Cale a fost un ţãran din Mello, un oraş de la nord de Paris. Rebeliunea a început în1358, când o armatã de 5000 de oameni ia în stãpânire regiunea Beauvais, asasinând sute de nobili. Armata lui Cale aştepta armate regelui Carol al II-lea de Navarra pe dealurile de lângã Mello. Pe 10 iunie 1358, promiţând trecere sigurã, regele îi oferã lui Cale şansa de a purta negocieri în tabãra sa, ceea ce Cale acceptã. El îşi pãrãseşte linia de comandã, întãritã, intrând în cuibul nobiliar din care nu mai avea sã iasã. Cale a fost înfierat la Clermont unde este decapitat în piaţa publicã, unele surse menţionând încoronarea sa cu o coroanã înroşitã în foc.

Zhu Yuanzhang (1328-1398)

Probabil cel mai de succes rebel din lista propusã este acest soldat chinez nãscut într-un sat sãrac, care îşi petrece o bunã bucatã de vreme cerşind şi experimentând personal dificultãţile cu care se confruntau  mulţi concetãţeni. 4 ani stã într-o mãnãstire unde învaţã sã citeascã şi sã scrie. Mãnãstirea a fost distrusã în 1352, când trupele locale se revoltã împotriva dinastiei Yuan. Zhu s-a înrolat şi el în armata rebelã, chiar ajungând sã o şi comande. Pânã în 1357 Nanjing, capitala, este cuceritã. El devine împãrat sub numele de Hongwu, deşi a fost cunoscut mai degrabã dupã numele sãu de templu, Taizu. A fondat dinastia Ming, una dintre cele mai însemnate din China.

Jakob Rohrbach (1490-1525)

Jakb Rohrbach reprezenta ţãrãnimea germanã rãsculatã. S-a nãscut la Bockingen, lângã Heilbronn. Era şerb, dar izbuteşte sã-şi dobâbndeascã respect şi prosperitate, in ciuda conflictelor cu stãpânul sãu. La izbucnirea rãzboiului ţãrãnesc din 1525, devine comandant al unuia dintre detaşamente, având în subordine 8000 de oameni. Este capturat în luptã şi ars de viu.

Stepan Razin (1630-1671)

Razin a fost un lider cazac care a condus o rãscoalã majorã împotriva nobilimii şi birocraţiei ţariste. Cazacii erau proprietari de pãmânt legaţi de ocupaţia militarã, adesea în opoziţie cu puterea centralã. În 1670, Razin, când se duce sã dea raportul la sediul central de pe Don, deschide revolta împotriva guvernului, capturând Cherkassk şi Tsaritsyn. Dupã ce ia Tsaritsyn, Razin navigheazã pe Volga cu armata sa de 7000 de oameni. Ţinta era fortãreaţa de la Cherny Yar, aflatã între Tsaritsyn şi Astrakhan, pe care o iau fãrã prea multe dificultãţi pentru cã soldaţii de aici se revoltã împotriva ofiterilor şi se alãturã cauzei cazace în 1670. Dupã ce îi masacreazã pe toţi opozanţii, inclusiv pe prinţii Prozorovsky, transformã Astrakhan într-o republicã . în 1671 însã el şi fratele sãu Frol Razin sunt prinşi la Kaganlyk, ultima sa fortãreaţã ocupatã, şi duşi la Moscova, unde Stepan este executat în Piaţa Roşie.

Yemelyan Pugachev (1742-1775)

Pugachev era un cazac de pe Don, din acelaşi sat cu Razin. La 20 de ani îşi pãrãseşte familia şi porneşte spre râul Ural. Rebeliunea începe în 1773, când Pugachev se pretinde Petru al III-lea, soţul ucis al Ecaterinei a II-a. Rebeliunea a cuprins o zonã foarte întinsã, ocupatã de o armatã de 10000 de oameni. Pugachev a fost capturat de propriii sãi oameni, transportat la Moscova într-o cuşcã de fier şi executat public. Au avut loc atâtea execuţii în zona rãsculatã, încât populaţia s-a redus la o treime.

Citește și: Oameni șterși din istorie. Cum au dispărut personalități din China și URSS 

Giuseppe Garibaldi (1807-1882)

Garibaldi a fost  fiu de negustori şi iniţial a devenit cãpitan de vas. În 1834 participã la o insurecţie eşuatã, dupã modelul lui Mazzini, şi este nevoit sã plece în exil în America de Sud. Participã la nişte acţiuni de rebeliune în Brazilia înainte de a deveni comandant al flotei uruguayene într-o campanie împotriva preşedintelui. Ia parte şi la o acţiune militarã în timpul revoluţiei din Italia, apãrând Roma de francezi. Dupã finele revoluţiei în 1850, pleacã în SUA, de unde se reîntoarce în 1859. Pe 11 mai 1860, el şi alţi 1000 de voluntari debarcã în Sicilia, pe care o cuceresc cu ajutor britanic. Armata sa ajunge pe continent la un efectiv de 25000 de oameni. Garibaldi este prins însã, dar eliberat. Mai participã la nişte campanii militare, este ales ca membru al Parlamentului şi duce o viaţã de om foarte respectat.

Pancho Villa (1878-1923)

Doroteo Arango, cunoscut mai târziu ca Pancho Villa, s-a nãscut şi el într-o familie modestã. La 16 ani îl împuşcã pe Lopez Negre, unul dintre proprietarii moşiei pe care se afla familia lui, pentru cã acesta a încercat sã îi violeze sora. Doroteo fuge şi intrã într-o grup de bandiţi, iar la începutul revoluţiei mexicane din 1910 se aflã în fruntea unei mari armate de cavalerie. Oopereazã cu generalul Huerta dar curând nu se mai înţelege cu el. Este condamnat la moarte, dar preşedintele Madero îi reduce sentinta la încarcerare. Doroteo scapã însã din închisoare, devenind guvernator al unuia dintre statele mexicane dupã înfrângerea lui Huerta. Mai târziu intrã în conflict cu SUA, unde conduce atacuri în New Mexico şi Texas. Pancho este asasinat în momentul într-o bancã din Parral unde se dusese pentru a procura banii necesari pentru plata soldaţilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel