EXCLUSIV  Dr Mircea Ivan: Povestea descoperirii care a luat Nobel pentru Medicină în 2019, la Academia de Sănătate

Dr Mircea Ivan: Povestea descoperirii care a luat Nobel pentru Medicină în 2019, la Academia de Sănătate
Dr Mircea Ivan: Povestea descoperirii care a luat Nobel pentru Medicină în 2019, la Academia de Sănătate

Prof Dr Mircea Ivan vine la Academia de Sănătate, luni, 25 ianuarie de la ora 11.00, pentru a povesti cum a contribuit la descoperirea modului în care celulele percep și se adaptează diferențelor de nivel ale oxigenului din mediu și aplicațiile ei în Medicină, cea care a fost premiată cu Nobel în 2019. 

Dr Mircea Ivan, profesor la Universitatea Indiana din Indianapolis, SUA, binecunoscut în România. 

„Ca să reamintesc foarte pe scurt parcursul său academic vă spun că este absolvent al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București în 1994 și, după un periplu științific prin Țara Galilor, la Cardiff, a ajuns în Statele Unite la Dana-Farber Institute din Boston și Universitatea Harvard, și de aici la Universitatea din Indiana, la Indianapolis, unde are propriul său grup de cercetare pe care îl conduce”, a explicat academicianul Irinel Popescu, realizatorul emisiunii Academia de Sănătate. 

Profesorul Mircea Ivan a contribuit la o descoperire care a revoluționat Medicina și care a fost premiată cu Nobel în 2019.  

„Domnul profesor Ivan a devenit foarte cunoscut, mai ales după anul 2019, când a fost invitat la ceremonia decernării Premiului Nobel de la Stockholm, premiu pe care în acel an l-au obținut trei savanți, unul dintre ei a fost William G. Kaelin, cel care conducea grupul de cercetări de la Dana-Farber, din care făcea parte și profesorul Ivan; Gregg L. Semenza de la Universitatea Johns Hopkins și Sir Peter J. Ratcliffe de la Oxford, pentru modul în care celulele percep și se adaptează diferențelor de nivel ale oxigenului din mediu. Sigur, e o descoperire importantă despre care vom vorbi în emisiunea Academia de Sănătate. Evident, rolul profesorului Ivan în această descoperire a fost unul major, deci nu a fost întâmplător invitat la Stockholm și la conferința aferentă decernării premiului Nobel”, a detaliat academicianul Irinel Popescu. 

Cum a făcut această descoperire, care este importanța ei în tratamentul mai multe boli, printre care unele inflamatorii și cancer, câte medicamente se bazează deja pe această descoperire, dar și pașii pe care i-a parcurs în cercetare de atunci încoace. 

Emisiunea Academia de Sănătate va fi transmisă luni, 25 ianuarie 2021, de la ora 11.00, simultan, pe canalele de Youtube și pe paginile de Facebook ale DC News, DC Medical și DC News TV. Ulterior va putea fi urmărită și aici.  

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy