Preşedintele comisiei juridice a Senatului, Robert Cazanciuc, consideră că este nevoie de o discuţie în CSAT privind desecretizarea arhivei SIPA, menţionând că este o procedură de urmat în acest caz.
"E clar că e nevoie de a lămuri anumite lucruri. Au apărut în spaţiul public suspiciuni, ele trebuie lămurite într-un fel sau altul. Sigur, desecretizarea acestor informaţii clasificate este un proces complex, este prevăzută de lege la nivelul Ministerului. Nu cred că poate face mai mult decât un secret de serviciu pentru a avea acces la informaţii. Pentru orice secret trebuie emisă o Hotărâre de Guvern pentru a fi declasificat. Dar nu despre asta este neapărat vorba, despre cum avem acces la anumite informaţii din arhivă, ci dacă această instituţie a fost folosită în scopurile prevăzute de lege sau nu", a spus social-democratul Robert Cazanciuc, fost ministru al Justiţiei, întrebat în legătură cu decizia ministrului Justiţiei de a desecretiza arhiva SIPA.
El a adăugat că, din punctul său de vedere, în acest caz sunt două lucruri de urmărit - depozitarea arhivei la ANP şi accesul la informaţii.
"E clar că e nevoie de o discuţie în CSAT, din punctul meu de vedere, cel puţin pentru a discuta această chestiune pentru a vedea procedura de urmat. Sunt două lucruri: depozitarea arhivei la nivelul ANP şi accesul la informaţii pentru a vedea dacă instituţia a fost sau nu riguroasă cu legea şi nimic altceva. Dar pentru asta este nevoie de o procedură, s-ar putea să fie nevoie de un act normativ", a opinat Cazanciuc.
Întrebat în legătură cu procedurile în acest caz, Cazanciuc a explicat că există un regim de distrugere a documentelor clasificate prevăzută în lege. "E nevoie de un acces în arhivă pentru a putea vedea dacă lucruri au fost sau nu riguros respectate, trebuie văzută o comisie probabil de oameni care au acces prevăzut de legea la informaţii clasificate, probabil magistraţi, ar trebui să nu fie niciun fel de suspiciune. Cred că e nevoie de o procedură şi o discuţie obligatorie în CSAT", a adăugat Cazanciuc.
Întrebat dacă în mandatul său de ministru al justiţiei primit informaţii privind nereguli legate de arhiva SIPA, Cazanciuc a răspuns: "Nu, nu am primit niciodată informaţii, eu direct despre arhiva SIPA, că cineva ar fi fotocopiat documente din arhiva SIPA, că a folosit într-un fel sau altul documente din arhiva SIPA".
El a spus că a avut o singură discuţie pe această temă cu preşedintele de atunci, Traian Băsescu, dar a fost doar una de principiu.
"Cred că o singură discuţie am avut la un moment dat cu preşedintele Băsescu despre a discuta în CSAT ce facem cu această arhivă? O păstrăm în ANP, o ducem la Arhivele Naţionale. Au fost de-a lungul timpului discuţii, de aceea s-a şi desfiinţat SIPA, că nu şi-a făcut treaba prevăzută de lege, că au fost folosite anumite informaţii acolo. Acum sunt suspiciuni din nou că a fost folosită în alte scopuri decât prevăzute de lege. Cred că e nevoie de o discuţie în CSAT pentru a vedea viitorul acestei arhive şi pentru a clarifica suspiciunile din spaţiul public. Până la urmă dacă nu sunt clarificate lucrurile va plana întotdeauna o suspiciune pe justiţie şi nu este nevoie, vrem să consolidăm încrederea în justiţie, nu să avem vulnerabilităţi", a mai spus Cazanciuc, precizând că discuţia cu Traian Băsescu a fost de principiu şi nu a fost pe ordinea de zi a CSAT, potrivit Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu