€ 5.0929
|
$ 4.3442
|
Curs valutar: € 5.0929
|
$ 4.3442
 

De ce e PSD-ul nemulțumit de Ilie Bolojan, de fapt. Declarația lui Sorin Grindeanu
Autor: Roxana Neagu

Reforma administrației publice, anunț cu surle și trâmbițe Premierul Ilie Bolojan (stânga), președintele PSD, Sorin Grindeanu (dreapta). În plan îndepărtat, președintele USR, Dominic Fritz. Sursa foto: Agerpres

Sorin Grindeanu a descris detaliat cum decurge comunicarea cu premierul Ilie Bolojan.

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, astăzi, că relația cu premierul Ilie Bolojan este una ”grea”. El susține că nu se interacționează simplu cu prim-ministrul, pe care-l descrie ca inflexibil. 

De ce nu se înțelege Sorin Grindeanu cu Ilie Bolojan

Întrebat cum descrie relația cu Ilie Bolojan, Sorin Grindeanu a răspuns: ”Grea. Şi nu doar eu”. Întrebat ce e greu în relația cu premierul, președintele PSD a răspuns: ”Interacţiunea, dialogul, încercarea de a găsi soluţii bune pentru români, un soi, dacă vreţi, devenit proverbial, de inflexibilitate la orice idee venită din afara propriei gândiri. Nu se interacţionează simplu”.

”Care e expertiza unor domni, doamne, de la Vocea României, de exemplu, în ceea ce priveşte legile Justiţiei?”

"Ca să fiu bine înţeles, nu e vorba doar de PSD aici. E vorba şi de UDMR şi de USR chiar. Pot să vă dau un exemplu de ieri. UDMR şi USR l-au întrebat pe prim-ministru în coaliţie ce-i cu comitetul ăla pentru legile Justiţiei, că noi nu suntem. (...) Ce vrea acel comitet? Că avem totuşi Parlament, există comisii juridice, în acel mod se fac legile în ţara asta, avem un referendum care spune că nu poţi să faci ordonanţe de urgenţă în domeniul Justiţiei. Prin Parlament se fac aceste lucruri. Astea au fost întrebările. (...) Nu a răspuns. (...) Pot să spun că ministrul Justiţiei este prezent prin natura funcţiei. În acest moment, e în situaţia în care are nişte propuneri, vreo 200. Eu nu ştiu care este şi nu vreau să trimit în derizoriu. Chiar vreau să fiu bine înţeles. Care e expertiza unor domni, doamne, de la Vocea României, de exemplu, în ceea ce priveşte legile Justiţiei? Nu vă supăraţi pe mine, sunt oameni care au făcut facultăţi, au dat doctorate. Plagiate sau neplagiate. (...) Există un anumit circuit în ţara asta şi nu doar în ţara asta, ci peste tot în lume. Legile se fac în Parlament. Eu pot să vă spun că privesc cu îngrijorare această desfăşurare legată de acel comitet şi nu văd care e finalitatea”, a spus Grindeanu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close