Cum să te trezești mai ușor dimineața. Sfaturi de la un expert în somn

Ce trebuie să faci pentru a te trezi mai ușor dimineața / Imagine de Free-Photos de la Pixabay
Ce trebuie să faci pentru a te trezi mai ușor dimineața / Imagine de Free-Photos de la Pixabay

Dacă pur și simplu nu ai puterea să te ridici din pat, dimineața, după ce deja ai amânat alarmele de câteva ori, te-ar putea ajuta sfaturile expertului în somn Neil Stanley. 

Toată lumea are nevoie de puțin timp și, desigur, înțelegere din partea familiei sau a partenerului atunci când se trezește dimineața.

Dacă nu te consideri o persoană matinală, ce are probleme cu trezitul de dimineață, există câteva lucruri pe care le poți face pentru a-i veni în ajutor organismului tău, potrivit Daily Mail.

Corpul iubește, din acest punct de vedere, un program predictibil, regulat. Când ora ta de culcare nu este aceeași aproape niciodată, efectele negative nu vor întârzia să apară. Corpul are un ceas biologic foarte strict și începe să se pregătească cu o oră înainte să se trezească. 

Setează-ți alarma să sune la aceeași oră în fiecare zi

'Dacă programul nu este regulat, această pregătire nu mai are loc și iei organismul pe nepregătite, așa că te simți extenuat. Dacă îți setezi alarma să sune la aceeași oră în fiecare zi, chiar și în weekenduri sau de sărbători, în câteva săptămâni vei vedea o diferență izbitoare.

De aceea, ți se va întâmpla chiar să te trezești cu 5 minute înainte sa sune ceasul. Corpul știe că nu îți place sunetul pe care îl auzi și va vrea să te scutească de acest impediment', explica expertul în somn dr. Neil Stanley.

Nu te culca la loc după ce te-ai trezit 

Butonul de amânare poate fi periculos. Experții spun că, dacă amâni alarma și mai stai în pat câteva zeci de minute cu gândul că vei recupera somnul de care ai nevoie, mai rău faci. Motivul este simplu: Corpul obișnuiește, înainte de trezire, să-și recapete din energie. Când adormi la loc, doar îți obosești și mai tare corpul. 

Dacă te ridici din pat când sună alarma, corpul va înțelege că ți-ai început ziua.

Petrece cât mai mult timp afară, ziua

Dacă vrei să nu te mai trezești obosit, ai grijă să petreci mai mult timp afară, ziua. Corpul va ști că trebuie să fie activ pentru că, atunci când te uiți spre Soare, pentru el e ca și cum s-ar uita la cel mai mare ceas din lume. 

Mulți oameni suferă de insomnii și pentru că își petrec prea mult timp în casă sau la birou. Ceasul intern se dereglează, neștiind când este zi și când este noapte. 

Te trezești țâfnos? Genele sunt de vină!

Aproximativ 10% dintre oameni se simt foarte bine când se trezesc dimineața. Alte 10 procente preferă să fie 'păsări de noapte' și să se trezească foarte târziu. Restul oamenilor sunt undeva la mijloc. 

Sursa citată mai scrie că, felul în care te trezești ține și de cele 12 gene care lucrează pentru a crea proteine și a declanșa hormonii potriviți stării organismului. 'Unii oameni pur și simplu nu sunt matinali', a adăugat expertul în somn Neil Stanley. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy