În unele dintre scrierile sale găsim informații asupra vieții sale de zi cu zi, dar acestea nu au consistență, Brâncuși menționează rareori evenimente concrete ale zilei, mai mult își așterne gândurile.
Prin intermediul colaboratorilor săi putem reconstitui cum se desfășura o zi din viața celui mai mare sculptor al României.
Compozitorul Marcel Mihalovici își amintește: ”Brâncuși își petrecea adesea serile la Teatrul Montparnasse sau la Bobino, unde se dădeau spectacole burlești cu piese ca ”Fecioarele în delir”, ”Edgar, servitoarea ta mă excită” sau ”Morărița lui Juliot”. Îi plăcea mai ales actorul Montehus care se pricepea să se lege de public și să-l ocărască. Îl aplauda încântat pe ”Omul cu barbă” care avea o voce de soprană. Împreună cu prietenii săi, pictorii Soutine și Granovski, făcea atâta scandal de-i dădea afară din sală.
Brâncuși venea deseori la cinematograful ”O mie de coloane” unde acompaniam filmele mute, să mă asculte cum cântam la vioară. Era foarte vesel și aproape copilăros în felul în care știa să se bucure de micile plăceri ale vieții. Adora balurile de apași, bâlciurile, balansoarele și ”montagnerusse” care-i aminteau de petrecerile din tinerețe.
Bea mult, dar nu se îmbăta niciodată. Când unul dintre prietenii săi cădea beat, îl lua de guler și îl învârtea ca pe sfârlează până ce-l trezea și era în stare să continuie cheful”. De altfel, după o noapte de chef, alături de Raymond Radiguet, în 1921, a făcut o escapădă în Corsica, mica vacanță fiind hotărâtă în ultimul moment.
Atmosfera din atelierul lui Brâncuși a evocat-o sculptorița Irina Codreanu: ”Pe Brâncuși… l-am văzut întâia oară într-un teatru mic de cartier, în rue de la Gaite….unde se reprezentau pe atunci piese cu caracter social într-un stil extrem de popular, piese scrise chiar de unul din actorii trupei cum era odinioară Montehus, l’Ami du Peuple, cum se intitula el în afișe. Brâncuși era mare amator de acest tip de teatru…
Citește și: George Enescu și Constantin Brâncuşi, filmați la Ambasada României din Paris
În seara aceea eram întâmplător acolo cu sora mea Lizica, pe atunci dansatoare, cu scriitorul Kessel și prima sa soție Sanda, româncă și ea, cu compozitorul Mihailovici… I-am cerut să lucrăm cu el. Mai întâi a refuzat, zicând așa glumeață și galantă cum eram, că pe un ucenic el trebuie să-l poată și bate…Ne-a dat porecle de băieți ca să nu spună că a luat fete ca ucenici. Sandei i-a dat numele de Petrică, iar mie pe cel de Costică. Pe Margareta Cosăceanu care venea și ea câteodată să lucreze o chema Mihalache.
Veneam dimineața în atelier, măturam puțin și după aceea amestecam argila și o pregăteam în bulgări pentru lucru. Ne arăta cum să mânuim dăltița și ciocanul și când ne loveam peste degete ne spunea:
-Nu-i nimic, așa se prinde meșteșugul!
Către prânz ne spunea:
-Ei flăcăilor, ce mâncăm azi? Trebuie să ne hrănim ca să lucrăm bine.
Gătea chiar el, tăia puiul în două și îl punea la frigare. Și la masă nu lipsea niciodată vinul, pe care-l bea cu poftă și din belșug. După prânz reluam lucrul. Ne-a învățat să poleim bronzul, să cioplim lemnul și piatra…. Ne povestea seara amintiri din vremuri de demult.
Era un om simplu, natural, duios și te simțeai bine în preajma lui. Îi plăcea să fie înconjurat de femei frumoase, dar avea un fel de timiditate și de respect pentru frumusețea feminină pe care o idealiza. Pe vremea aceea, se îndrăgostise de o irlandeză tânără, zveltă, frumoasă și mlădioasă, Eileen Lane, care ne cânta melodiile negrilor din America.
Brâncuși nu se sătura ascultându-le. Nu putea suferi nedreptatea. Prețuia munca și adevărul. Esențialul pentru el, era să fii împăcat tu cu tine însuți. Era omul catedralelor. Îi plăcea să muncească împreună cu alții și alături de el totul era părea limpede, simplu, senin”.
Ionel Jianu, Constantin Brâncuşi : Viaţa şi opera, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, București, 1983
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
