Centenarul Unirii și criza din pușcării. Legătura, făcută de ministrul Justiției

Robert Cazanciuc le-a adresat ministrului Justiției, Tudorel Toader, dar și miniștrilor Ioan Vulpescu și Gabriel Leș o scrisoare deschisă prin care dorește să supună atenției un proiect prin care deținuții pot contribui la îngrijirea monumentelor aflate în raza locului de detenție.

Iată scrisoarea fostului ministru al Justiției:

 

”Domnului Tudorel Toader, ministrul justiției,

Domnului Gabriel-Beniamin Leș, ministrul apărării naționale,

Domnului Ioan Vulpescu, ministrul culturii și identității naționale,

Stimați colegi,

Recenta decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în materia condițiilor de detenție din România a reprezentat un prilej de amplă dezbatere asupra pașilor de urmat în soluționarea problemei supraaglomerării penitenciarelor și a respectării drepturilor fundamentale.

Până la punerea în practică a strategiilor și a planurilor de reintegrare socială a deținutilor, precum și de reabilitare a infrastructurii penitenciare, aș dori să vă supun atenției un proiect prin care persoanele aflate in executarea unor pedepse să contribuie la îngrijirea monumentelor istorice aflate în raza teritorială a locului de detenție.

Această inițiativă își propune să introducă printre prioritățile instituțiilor din justiție, armată și cultură un proiect care să debuteze anul acesta și a cărui continuitate să ramână în sarcina tuturor celor care vor fi conștienți de necesitatea și importanța unei acțiuni comune: îngrijirea monumentelor istorice ridicate în memoria celor care și-au dat viața în bătăliile Primului Război Mondial, facând astfel posibil Actul Unirii de la 1 Decembrie 1918. 

Pentru a întelege mai bine de ce ar fi nevoie de o asemenea acțiune, veți găsi la finalul scrisorii  imagini surprinse la monumente prin fața cărora trecem cu gândul că altcineva are datoria de a le îngriji și de a le face cunoscute generațiilor viitoare.

Nu trebuie să căutam în legi, regulamente sau fișe de post, atribuții pentru o asemenea “sarcină”, ci trebuie să ne gândim la uriașa oportunitate de a nu fi doar trăitorii  vremurilor noastre, ci făuritorii lor.

Ministerele apărării și culturii au un rol major în păstrarea vie a jertfei eroilor neamului, dar cu siguranță nu vor putea doar prin resurse proprii să acorde monumentelor ostașilor români îngrijirea de care au parte cele ale eroilor americani,  germani, francezi sau britanici, căzuti în afara granițelor propriilor țări.

Pentru un deținut aflat într-un penitenciar cu o suprafată de 10 ori mai mică decât cea conform standardelor, îngrijirea unui monument nu va fi nu doar “o ieșire la muncă”, ci și o lecție care va contribui la reintegrarea lui în societate.

Ministerele justiției, apărării și culturii au astfel prilejul de a iniţia un proiect care să unească autorități centrale şi locale într-un efort comun pentru  respectarea drepturilor fundamentale și  conservarea patrimoniului naţional.

Cu prietenie,

Robert Marius Cazanciuc”.

 

Tudorel Toader a postat la rândul său un mesaj pe reţeaua de socializare, anunţând că agreează o astfel de propunere. 

"Susţin - frumoasă iniţiativă!", a scris ministrul Justiţiei. 

Totodată, în cadrul scrisorii deschise, Cazanciuc a arătat că această iniţiativă îşi propune să introducă printre priorităţile instituţiilor din justiţie, armată şi cultură un proiect care să debuteze anul acesta şi a cărui continuitate să ramână în sarcina celor care vor fi conştienţi de necesitatea unei acţiuni comune: îngrijirea monumentelor istorice ridicate în memoria celor care şi-au dat viaţa în bătăliile Primului Război Mondial, făcând astfel posibil Actul Unirii de la 1 Decembrie 1918. 

"Nu trebuie să căutam în legi, regulamente sau fişe de post, atribuţii pentru o asemenea 'sarcină', ci trebuie să ne gândim la uriaşa oportunitate de a nu fi doar trăitorii vremurilor noastre, ci făuritorii lor. Ministerele apărării şi culturii au un rol major în păstrarea vie a jertfei eroilor neamului, dar cu siguranţă nu vor putea doar prin resurse proprii să acorde monumentelor ostaşilor români îngrijirea de care au parte cele ale eroilor americani, germani, francezi sau britanici, căzuţi în afara graniţelor propriilor ţări", a menţionat senatorul PSD. 

El a adăugat că pentru un deţinut aflat într-un penitenciar cu o suprafaţă "de zece ori mai mică decât cea conform standardelor", îngrijirea unui monument nu va fi doar "o ieşire la muncă", ci şi "o lecţie care va contribui la reintegrarea în societate". 

FOTO:

 

(w670)

 

(w670)

(w670)

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel