Genial: Cum își justifica cel mai leneș funcționar din lume absențele

Un expert în schimbări climatice a reușit să escrocheze statul al cărui angajat era într-un mod inedit, despre care înalții funcționari susțin că ar fi  "una dintre fraudele federale cele mai îndrăznețe și creative". În pofida faptului că expertul primea și cel mai mare salariu din agenția unde era angajat, el a ales să absenteze chiar și 18 luni, pretizând însă că se afla în misiune CIA.

John C. Beale, expert în schimbări climatice la Agenția Americană de protecție a Mediului, EPA, a preferat ca ani de zile, în loc să-și îndeplinească sarcinile de serviciu, să citească cărți, să meargă cu bicicleta sau să-și petreacă vacanțele în locuința sa din Cape Cod, deși venitul anual din salariu și bonusuri era de 150.000 de euro, relatează Slate.fr, potrivit HotNews.ro.

În acest fel, Beale a fraudat statul în principal prin faptul că nu s-a prezentat la muncă, înalții funcționari vorbind despre "una dintre fraudele federale cele mai îndrăznețe și creative" cu care au avut de-a face.

Anul acesta, în septembrie, Beale a pledat vinovat pentru deturnarea a 653.000 de euro, începând cu anul 2000. În iunie 2011, a început o perioadă de 18 luni în care expertul nu a făcut absolut nimic, după cum a recunoscut și avocatul lui Beale.

"Cel mai leneș funcționar din lume", cum a fost supranumit Beale de către Slate.com, chiar a afirmat că este într-o misiune pentru CIA la cartierul general al agenției sau în străinătate.

În decembrie 2010, expertul își motiva absențele de la muncă prinr-un e-mail în care preciza că a plecat în Pakistan, întrucât talibanii îl torturau pe înlocuitorul său la CIA.

Potrivit unui raport EPA, Beale a întreprins, în perioada 2003-2011, 33 de călătorii, de fiecare dată cu cu zboruri multiple, în peste 70% din cazuri, la clasa I, care au costat   193.000 euro.

John C. Beale a pledat vinovat și a acceptat deja să ramburseze sumele deturnate, însă el riscă o pedeapsă de cel puțin doi ani și jumătate de închisoare.

Procurorul de caz susține că, dincolo de lăcomie, Beale a dat dovadă de un comportament autodistructiv și disfuncțional, extrem de riscant și nesăbuit.

Sentința va fi pronunțată miercuri, 18 decembrie 2013.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel