Broccoli, beneficii. Previne CANCERUL şi CATARACTA, ameliorează REACŢIILE ALERGICE

Bogat în substanţe nutritive şi vitamine, acest aliment ce ocupă un loc fruntaş în bucătăria mediteraneană.

Broccoli-ul, deşi nu se bucură de o popularitate ridicată în rândul românilor, este, totuşi, una dintre cele mai sănătoase legume. Are un conţinut calorit scăzut, este bogat în vitamine, minerale şi fitonutrienţi, fapt ce îl transformă într-un veritabil inamic al cancerului.

Aflaţi care sunt câteva dintre principalele beneficii asupra sănătăţii:

Previne apariţia cancerului

Potrivit cercetătorilor, broccoli-ul conţine un compus numit indole-3-carbinol, care are proprietatea de a lupta împotriva unui estrogen care favorizează apariţia tumorilor, în special al celor de la nivelul sânilor. Mai mult, s-a dovedit că acest compus nu doar suprimă creşterea celulelor cancerigene, ci şi distruge celulele aflate în metastază. Consumând regulat broccoli, poate fi prevenită apariţia mai multor tipuri de cancer, printre care se numără cancerul de sân, de prostată, de vezică biliară, de col uterin şi cel ovarian.

Protejează împotriva afecţiunilor cardiovasculare

Datorită conţinutului ridicat de flavonoizi, broccoli-ul are una dintre cele mai importante calităţi cardioprotective. În urma unui studiu în care participanţii au fost puşi să respecte o dietă bazată pe broccoli, ceapă, ceai şi mere, s-a descoperit că riscul de a dezvolta afecţiuni cardiovasculare a fost micşorat cu 20%.

Previne cataracta

Broccoli-ul este o legumă bogată în antioxidanţi, printre care şi luteina şi zeaxantinul, care se găsesc din plin şi în cristalin. La participanţii unui studiu care consumau broccoli de minim două ori pe săptămână, s-a observat că riscul de a face cataractă a scăzut cu 23%, comparativ cu cei care nu consumau.

Citește și: Cancer pancreatic: medicii au inversat procesul de malignizare

Ameliorează reacţiile alergice

Cu un conţinut ridicat de fitonutrienţi cu proprietăţi antiinflamatorii, printre care cel mai important este kaempferolul, broccoli-ul ameliorează cu succes inflamaţiile şi reduce reacţiile alergice.Totodată, fitonutrienţii au şi capacitatea de a detoxifia organismul, prin emiteresa unui semnal către gene, care, ulterior, cresc producţia de enzime implicate în procesul de detoxifiere.

Îmbunătăţeşte digestia

Nu în ultimul rând, are un conţinut ridicat de fibre, consumul acestei legume stimulând, astfel, funcţia digestvă. În plus, datorită fibrelor, o dietă bogată în broccoli are capacitatea de a preveni constipaţia, de a împiedica supraalimentarea (fibrele creează senzaţia de saţietate), şi de a menţine nivelul de zahăr di sânge la parametri normali.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel