Boris Johnson, discurs nonconformist la ONU despre pericolele noilor tehnologii. Brexit-ul, comparat cu soarta lui Prometeu

Andrei Itu / 25 sep 2019 / 11:49 Salveaza PDF Comentarii

Prim-ministrul britanic Boris Johnson i-a amuzat pe delegaţii la Adunarea Generală a ONU cu un discurs nonconformist, în care a comparat Brexit-ul cu soarta legendarului Prometeu, dar pe care l-a consacrat în principal pericolelor noilor tehnologii, care ar putea aduce 'pui fără picioare' şi oraşe la fel de aseptice 'precum o farmacie din Zurich', relatează AFP şi dpa.

'Ficatul său era ciugulit de un vultur', a spus Boris Johnson, un pasionat de mitologie, evocând imaginea păsării care vine neîncetat să-i devoreze ficatul lui Prometeu, titanul pedepsit de Zeus şi înlânţuit pe un munte. 'Şi de fiecare dată când ficatul său creştea la loc, vulturul revenea şi îl ciugulea din nou. Şi aceasta se întâmpla la nesfârşit. Cam ca experienţa Brexit-ului în Marea Britanie, dacă ar fi după cum vor unii dintre parlamentarii noştri', a continuat el.

La finalul unei zile dificile, în care decizia sa de a suspenda parlamentul a fost declarată ilegală de Curtea Supremă de la Londra, Boris Johnson şi-a început, cu puţin înaintea orei 22:00 (02:00 GMT), o tiradă de 20 de minute în care a descris un viitor distopic provocat de progresele inteligenţei artificiale. Dând exemplul asistenţilor digitali ca Alexa, Johnson a lansat: 'Alexa va simula că este la ordinele voastre, dar vă va supraveghea, va plescăi din limbă şi va bate din picior'. În faţa unei audienţe puţin numeroase, Johnson, un anticonformist notoriu, a provocat râsete şi uimire vorbind despre oraşe 'pline de detectoare', alcătuind 'un mediu urban la fel de aseptic ca o farmacie din Zurich'.

'Nu ştim cine va decide cum vor fi utilizate aceste date, dacă vom putea încredinţa acestor algoritmi vieţile şi speranţele noastre. Maşinile vor trebui să decidă, ele singure, dacă suntem eligibili pentru un credit imobiliar, o asigurare, o operaţie chirurgicală?', s-a întrebat el.

Boris Johnson s-a mai întrebat dacă biologia de sinteză ar putea 'să aducă pui fără picioare terifianţi în farfuriile noastre', insistând că tehnologiile emergente ar putea genera atât 'binele, cât şi răul'. În acelaşi timp însă, el a spus că 'respinge total pesimismul anti-ştiinţă' şi s-a declarat 'profund optimist' că tehnologiile pot avea un efect 'eliberator'. Boris Johnson i-a invitat pe auditorii săi la un summit pe această temă la Londra, în 2020, fără a da însă alte detalii, dar profitând pentru a lăuda oraşul unde a fost mult timp primar, subliniind că Londra a avut la un moment dat 'mai multe restaurante cu stele Michelin decât Parisul'.

'Francezii ne-au luat-o însă înainte repede, printr-un procedeu despre care nu ştiu dacă a fost în întregime onest', a adăugat premierul britanic, zâmbind. Boris Johnson urma să revină miercuri la Londra pentru reluarea lucrărilor parlamentului.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.28