EXCLUSIV  Bolile aduse de români din vacanțele exotice, pericol mortal

Holera, malaria, febra Dengue sau cea galbenă, Zika și multe alte boli tropicale care pot fi mortale sunt la un avion distanță. Românii le capătă în timpul vacanțelor exotice sau atunci când pleacă la muncă în străinătate, spune prof. dr. Ceaușu Emanoil, cadru universitar la UMF „Carol Davila”, medic primar Boli Infecțioase și Tropicale, la Clinica Spitalului „Dr. Victor Babeș”, invitat al emisiunii „Academia de Sănătate”, transmisă de DC News în fiecare zi de luni. Iată și cum te protejezi de aceste boli extrem de periculoase. 

Prof. dr. Ceaușu Emanoil, cadru universitar la UMF „Carol Davila", medic primar Boli Infecțioase și Tropicale, la Clinica Spitalului „Dr. Victor Babeș", care a fost invitat al emisiunii „Academia de Sănătate", moderată de prof.dr. Irinel Popescu și transmisă de DC News în fiecare zi de luni, spune că, noi, românii, nu suntem așa feriți de bolile tropicale pe cum am crede.

Turiștii le aduc acasă fără să vrea

Evident, nu se duce nimeni în concediu ca să se îmbolnăvească, dar atâta timp cât nu respectă regulile de igienă și nu se vaccinează sau nu se protejează prin medicație conta acestor afecțiuni, pentru un turist în țări exotice șansele de a contacta o boală tropicală sunt reale.

„Bolile tropicale sunt afecțiuni care sunt caracteristice zonelor cu climat cald, tropicale și subtropical, și care, în mod accidental, ajung și în zonele temperate prin persoanele originare din aceste zone care vin în zonele temperate, inclusiv în România, și în ultima vreme, foarte mult prin persoanele din aceste zone. Dacă vorbim de România, românii care se duc să lucreze sau mai ales se duc ca turiști în acest zone calde, din Africa, din Asia, din America de Sud, și atunci vin în contact cu patologia specifică acestor zone. Se pot infecta, se pot îmbolnăvi, și boala să se declanșeze fie în zona respectivă, dacă stau ceva mai mult, fie în momentul în care se întorc în țară", a arătat specialistul.

Din lista lungă a bolilor periculoase pe care turiștii români le-au adus acasă, cea mai frecventă e malaria, iar problema este că de multe ori pacienții cu aceste boli ajung târziu la clinicile specializate. Asta pentru că fie aleg să se trateze singuri, „după ureche", fie se duc la spitale, dar medicii de acolo nu cunosc și nu recunosc simptomatologia, pentru că nu s-au mai întâlnit cu ea.

Malaria, cap de listă la boli „din import"

„În fiecare an avem o patologie tropicală, în special bolnavi de malarie, în jur de 15 cazuri de malarie în fiecare an, leishmanioză viscerală, Dengue, febră galbenă am avut anul acesta, când a fost epidemia de Zika din America de Sud, au fost și două cazuri de Zika la noi. Holeră, ultimul caz a fost în 2009. Entamoeba histolytica, fie enterocolite acute, fie abcese cu entamoeba histolytica, așa că această patologie (tropicală, n.r) este prezentă și la noi în țară. Din păcate nu este foarte cunoscută pe întreg teritoriul țării și sunt cazuri, și de malarie și de leishmanioză viscerală, care uneori nu au o evoluție foarte tipică, și care ajung la noi destul de târziu", a explicat prof. dr. Ceaușu Emanoil.

Specialistul avertizează că „importul" acestei patologii tropicale este în creștere și că schimbările climatice, care sunt resimțite și la noi, nu lasă loc de previziuni optimiste.

„Este o patologie care s-ar putea să se extindă în anii viitori, datorită faptului că din ce în ce mai mulți români se duc în aceste zone. Pe de altă parte, pe termen ceva mai lung, odată cu schimbările climaterice care se produc, schimbări care se resimt și în România, odată cu încălzirea climei s-ar putea ca această patologie care deocamdată este „de import", să devină și o patologie autohtonă. Nu trebuie să uităm că acum 50 - 100 de ani malaria era endemică în România", arată prof. dr. Ceaușu Emanoil.

Cum te protejezi de aceste boli periculoase

Specialistul a explicat și care sunt pașii pe care trebuie să-i facă orice român care urmează să plece într-o țară exotică. În primul rând, regula de bază e să afli ce boli circulă în țara pe care urmează să o vizitezi, apoi să te intereseze dacă există vreun mijloc de protecție la care să recurgi înainte să pleci în vacanță/călătorie, precum spălatul pe mâini cu apă și săpun înainte de amânca ceva, să nu mănânci de la tarabe din stradă pentru că nu știi cum a fost făcută mâncarea, iar apă să bei doar din cea îmbuteliată. 

„Se pot proteja foarte ușor. În sensul că trebuie să fie informați în momentul în care pleacă în aceste zone, să se informeze (despre bolile care circula în zona respectivă, n.r.), iar pentru unele din aceste patologii există și posibilitatea unei profilaxii: fie prin vaccinare, când este vorba de febra galbenă, sau o chimioprofilaxie când este vorba de malarie. Pentru celelalte, cum este enterocolita cu entamoeba histolytica, holera, enterocolitele obișnuite, sunt acele reguli de igienă personală și colectivă, dar în special personală care sunt foarte importante”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel