ANAF va redistribui peste 100 de posturi

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va avea un număr maxim de 24.748 de posturi pentru aparatul propriu, după transferarea a 46 de posturi către Foto: Cotidianul.ro[/caption]

În prezent, ANAF are maxim 29.100 de posturi, din care 24.849 sunt pentru aparatul propriu şi direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, 3.159 pentru Autoritatea Naţională a Vămilor şi 1.092 pentru Garda Financiară. Ministerul Finanţelor Publice are prevăzut un număr de 1.867 de posturi pentru aparatul propriu, inclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului.

Noul act normativ al Guvernului are ca scop armonizarea atribuţiilor aparatului Ministerului de Finanţe Publice (MFP) prin modificările legislative efectuate prin mai multe hotărâri de guvern privind organizarea şi funcţionarea MFP şi ANAF. În acet sens, actualizarea numărului de posturi va fi o urmare a modificărilor legislative.

Aparatul propriu al ANAF va include Direcţia Corpului de Control ca direcţie subordonată Direcţiei Generale de Integritate. Tot în cadrul aparatului propriu se va înfiinţa Direcţia Generală de Strategie, Reformă şi Cooperare Internaţională, care va asigura suportul necesar implementării şi monitorizării centralizate a măsurilor strategice de reformă care au loc la nivelul ANAF.

Astfel, vor fi reduse 101 posturi din aparatul propriul al MFP, ca urmare a preluării Autorităţii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale de către Ministerul Afacerilor Europene şi a Unităţii Centrale pentru Coordonarea Parteneriatului Public Privat de către Secretariatul General al Guvernului. Ministerul va lua 46 de posturi de la ANAF ca urmare a înfiinţării Direcţiei Generale de Inspecţie Economico-Financiară, printr-o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului din 2011. Astfel, MFP va avea în total maxim 1.794 de posturi.

Actul normativ propune includerea Direcţiei Generale de  Inspecţie Economico-Financiară şi a Biroului Vânzare Certificate de Gaze cu efect de seră valabile în aparatul propriu al ministerului după 2012, precum şi eliminarea Autorităţii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale şi a Unităţii Centrale pentru coordonarea parteneriatului public-privat.

ANAF va avea în final maximum 24.748 de posturi pentru aparatul propriu, după redistribuirea celor 46 de posturi către MFP şi a 55 de posturi către Garda Financiară. Această hotărâre are în vedere punerea în aplicare a sentinţelor judecătoreşti definitive și irevocabile, cu soluţii de anulare a actelor administrative de eliberare din funcţie şi de reîncadrare a salariaţilor pe posturile deţinute anterior. Sentințele au caracter executoriu, dat fiind numărul insuficient de posturi vacante, necesare în acest scop.

La baza proiectului de hotărâre se află "necesitatea eficientizării activităţii ANAF în vederea asigurării suportului necesar implementării şi monitorizării măsurilor strategice de reformă, precum şi a punerii în aplicare, la nivelul Gărzii Financiare, a sentinţelor judecătoreşti definitive sau irevocabile, cu soluţie de anulare a actelor administrative de eliberare din funcţie şi de reîncadrare a salariaţilor în procesul de reorganizare a ANAF din anul 2011", potrivit notei de fundamentare.

   

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel