Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele zile. De luni, vremea se schimbă.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele zile, când se va răci semnificativ în țară și în București. Vremea din Capitală se anunță ploioasă și rece. De astăzi, când am avut temperaturi și de 29 de grade în București, până luni, mercurul din termometre scade semnificativ până la maxime de 16 grade. Va și ploua, anunță ANM.
Luni, ”vremea se va răci semnificativ. Cerul va fi noros și va ploua în cea mai mare parte a intervalului. Vor fi și averse și se vor cumula cantități de apă în general de 20...30 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu ușoare intensificări ziua (viteze la rafală de până la 45 km/h). Temperatura maximă va fi de 15...16 grade, iar cea minimă de 9...10 grade” conform meteorologilor.
Vremea în următoarele zile, în București
Pentru marți, ANM anunță: ”Vremea va fi predominant închisă și temporar va ploua slab (cantitate de apă de 4...8 l/mp), iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă, mai scăzută decât cea specifică datei, va fi de 13...15 grade și cea minimă de 5...7 grade”.
Miercuri, în București, ”valorile termice diurne vor crește ușor față de intervalul anterior, astfel că maxima va fi de 15...17 grade. În prima parte a intervalului vor mai fi înnorări și condiții de ploaie slabă, iar din orele serii cerul va deveni variabil. Vântul va sufla moderat pe parcursul zilei și slab noaptea. Temperatura minimă va fi de 4...7 grade”.
Joi, ”valorile termice se vor situa în jurul celor specifice datei, astfel că maxima va fi de 18...19 grade și minima de 7...8 grade. Cerul, variabil ziua, se va înnora treptat pe parcursul nopții și vor fi condiții de ploaie slabă. Vântul va sufla slab până la moderat”.
Vineri urmează o nouă răcire. ”Valorile termice vor fi în scădere față de intervalul anterior. Cerul va fi temporar noros, iar probabilitatea de ploaie ridicată. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar cea minimă va fi de 4...6 grade” anunță ANM.
Vremea în weekend
Sâmbătă, ”valorile termice vor fi comparabile cu cele din ziua anterioară. Probabilitatea pentru înnorări și ploi se va menține ridicată. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 15...17 grade, iar cea minimă de 6...8 grade” anunță ANM pentru București.
Duminică, în capitală ”valorile termice se vor apropia de cele specifice datei astfel că maxima se va situa în jurul valorii de 18 grade, iar cea minimă va fi de 7...9 grade. Probabilitatea pentru înnorări și ploi va fi în continuare ridicată”.