Pesediștii nu-l pot înjura, peneliștii trebuie să se străduiască mult că să-l speculeze politic. Este o diferență semnificativă față de modelul Traian Băsescu, dar am mai văzut un astfel de discurs la vârful politicii românești.
Ion Iliescu, beneficiar al unui capital de simpatie ridicat, a încercat să-și conserve imaginea și, cel puțin la nivelul comunicării publice, a respectat litera Constituției. Polemicile au fost rare, ca stafidele în cozonac, iar gradul de partizanat politic putea fi comparat, și chiar a fost comparat de președinte, cu neutralitatea Elveției.
În ce măsură va avea succes o astfel de strategie? Lui Iliescu i-a reușit, dar lumea a accelerat puternic, în ultimele două decenii. Provocările sunt mari, așteptările și nerăbdarea publicului, idem. Un electorat ceva mai antrenat în exercițiul democratic ar spori șansele unui președinte neintervenționist, la următoarele alegeri.
Modelul tătucului pus în capul trebii ca să rezolve problemele, este devastator. Criza creditelor, sărăcia, lipsa de job-uri nu se pot rezolva de la Cotroceni. Crede/știe asta și ”generația Facebook”?