DCNews Politica Personalități politice Siegfried Mureșan, propulsat de Elena Băsescu. La Bruxelles, ”o ajuta”. Elena Udrea: N-aș putea să spun că-i căra geanta. S-a făcut util

Siegfried Mureșan, propulsat de Elena Băsescu. La Bruxelles, ”o ajuta”. Elena Udrea: N-aș putea să spun că-i căra geanta. S-a făcut util

Captură video Realitatea Plus

Elena Udrea a vorbit despre ascensiunea lui Siegfried Mureșan în politică, pe care-l descrie ca oportunist, o caracteristică utilă pentru acesta în politică.

În 2014, l-a adus Elena Băsescu. Chiar discutând cu Elena despre momentul acesta și amuzându-ne cum am reușit să creăm un prim-ministru sau măcar o propunere de premier, își amintea că, la un moment dat, Elena fiind europarlamentar, o ajuta, el fiind angajat la Parlamentul European. N-aș putea să spun că-i ducea geanta, că e prea mult spus, dar o ajuta să cunoască mai repede mersul lucrurilor la Bruxelles. Nu avea nici funcție importantă, nici nu era în grupul celor care făceau jocuri la Bruxelles. A crescut pe lângă Elena Băsescu în PMP, iar, la momentul în care Elena Băsescu a decis să nu candideze pentru al doilea mandat, atunci l-a recomandat pe Siegfried Mureșan” a spus Elena Udrea, la Realitatea Plus

Ascensiunea lui Siegfried Mureșan, alături de oamenii potriviți

Întrebată dacă vrea să spună că s-a făcut util pe lângă Elena Băsescu, aceasta a răspuns ”exact”. ”Când e vorba de fiica președintelui, nu cred că e nevoie să-ți sugereze cineva să te faci util” a continuat Elena Udrea, considerând că, după plecarea din PMP, Siegfried Mureșan a procedat la fel: ”S-a făcut util PNL-ului ca să fie pus pe funcții. Arată un pic de comportament oportunist, care încearcă să se facă util când are nevoie de sprijin. În felul acesta, își câștigă mandatele la Bruxelles, funcții peste funcții”. 

”Modul acesta de a se comporta, de a fi de fiecare dată în anturajul potrivit pentru a urca pe scara politică, i-a funcționat până acum” consideră Elena Udrea. 

Reproșul Elenei Udrea pentru Siegfried Mureșan

Despre finanțarea primită de Siegfried Mureșan de la Gheorghe Ștefan, zis ”Pinalti”, Elena Udrea spune că ”poate acesta calculase să o susțină pe Elena Băsescu, dar susținerea financiară s-a făcut explicit pentru Siegfried Mureșan, care știa. Așa se făceau campaniile la vremea aceea”. ”Reproșul pe care l-am avut la adresa lui Siegfried Mureșan este că a fost atât de ipocrit încât, ulterior, deși știa cu ce bani a fost finanțat și cu ce bani a ajuns în Parlamentul European, a preluat acest discurs anticorupție” a mai spus Elena Udrea, care consideră că ar fi trebuit să aibă decență. 

Cum a primit Siegfried Mureșan propunerea de a fi premier

”Președintele României m-a contactat ieri și m-a informat deschis că mă va nominaliza pe mine pentru a forma Guvernul. I-am mulțumit pentru această nominalizare, i-am spus că mi-aș dori să avem o discuție așezată, de vreme ce președintele României și cu mine nu discutaserăm despre formarea Guvernului în această perioadă. (...) Am agreat să fim în legătură, să ne întâlnim la revenirea în țară a domniei sale, săptămâna viitoare. Am avut o primă discuție în care ne-am calibrat punctele de vedere, după care l-am informat după ședințele PNL, fiindcă, pentru mine, relația strânsă și coordonarea cu partidul meu și cu colegii din partid este extrem de importantă. Am avut o discuție cu Președintele Ilie Bolojan. Împreună cu domnia sa am agreat să ne informăm partenerii de la USR și UDMR, fiindcă și acest este un lucru esențial, adică deschiderea și transparența față de partenerii mei, față de cei care mă susțin, sunt importante pentru mine. După care, da, mai avut o a doua discuție cu președintele României, dumnealui m-a anunțat că va anunța. Așa au decurs lucrurile, vă spun transparent” a declarat Siegfried Mureșan, la Digi24. 

Citește mai multe din Personalități politice
Citește mai multe din Personalități politice