DCNews Stiri Justiție Pedeapsa primită de un bărbat care a tras cu un pistol airsoft către un câine aflat pe un drum din Constanța / Video

Pedeapsa primită de un bărbat care a tras cu un pistol airsoft către un câine aflat pe un drum din Constanța / Video

Sursa foto: https://www.freepik.com/, @freepik

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanța l-a amendat cu suma de 7.000 de lei, în urma apariției în spaţiul public a unui clip, în care se observă cum un bărbat îndreaptă o armă spre un câine şi trage de mai multe ori. Bărbatul era pe stradă cu un căţel purtat în lesă și trage cu un pistol airsoft către un alt căţel, un Bichon aflat în apropiere de animalul său.

Prin urmare, lucrătorii Serviciului de Investigare a Infracţionalităţii de Mediu s-au autosesizat, miercuri, şi au făcut verificări, pentru a stabili situaţia de fapt şi a împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

Video

Ce au constatat polițiștii

“Astfel, s-a constatat faptul că arma era un pistol de tip airsoft, cu bile, nesupusă autorizării, aceasta fiind utilizată de către un bărbat, care a efectuat de mai multe ori trageri către un câine aflat liber pe drumul public, care nu manifesta un comportament agresiv. De asemenea, în urma controlului efectuat de către ofiţerul specialist – medic veterinar – asupra exemplarului canin nu au fost identificate leziuni sau traumatisme la nivelul capului, trunchiului sau membrelor”, conform unui comunicat transmis de IPJ Constanţa.

Amendă de 7.000 de lei

Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu suma totală de 7.000 de lei, respectiv 5.000 de lei pentru portul, utilizarea şi transportul armelor de agrement fără respectarea condiţiilor legale, precum şi 2.000 de lei pe baza O.U.G. 55/2002, pentru fapta unei persoane care face câinelui o suferinţă nejustificată.

Ce s-a întâmplat cu pistolul de tip airsoft

De asemenea, pistolul de tip airsoft a fost ridicat de la proprietar, cu scopul indisponibilizării.

Știri similare din categoria Justiție Vezi toate articolele