Marți seară, Nicole Cherry a lansat piesa 'Scrie-mi pe suflet', ocazie cu care a și făcut un anunț important: este însărcinată.
Versurile și videoclipul piesei 'Scrie-mi pe suflet', o transpun pe artistă într-o poveste de dragoste ca în filme. În imagini apare și iubitul ei, Florin, alături de care anunță că așteaptă primul copil împreună.
Pentru a nu lăsa loc de întrebări, a urmat o postare pe rețelele de socializare.
Nicole Cherry a scris că 'Lângă Florin am crescut și în brațele lui am devenit femeie. În ochii lui mi-am văzut tot viitorul și am simțit din prima clipă că e bărbatul care va da sens vieții mele.'
'De câteva luni, trăiesc toate emoțiile si sentimentele la intensitate dublă, pentru că le împart cu o inimioară care bate în tandem cu inima mea. Pentru că din inimile noastre s-a mai născut încă una, am învățat ce e iubirea absolută. Te iubim pe tine cel mai mult. Semnat, mami și tati.', a mai transmis Nicole Cherry.
Anul trecut, spunea că vrea să fie 'mamă tânără'
În vara anului trecut, când ea și Florin locuiau deja de ceva timp împreună, Nicole Cherry a fost întrebată dacă își dorește să devină mamă în următorii doi-trei ani, iar artista a răspuns afirmativ.
”Îmi doresc să fiu mamă tânără”, spunea Nicole Cherry atunci.
Tot anul trecut, la Acces Direct, Nicole Cherry a vorbit despre relația ei și a lui Florin.
„Ne cunoșteam dinainte. Poate și asta a făcut să nu fie totul atât de surprinzător. Niciodată nu m-am gândit că el o să fie prietenul meu. El îl cunoștea pe tata și cumva mă știa și pe mine. Ideea e că s-a întâmplat așa, dintr-o dată. Noi parcă ne știm așa dintotdeauna și mereu vorbeam, doar că nu se concretiza. El e mai mare decât mine. El are 29 de ani și eu 21 de ani. M-a cunoscut la 16 ani, atunci era o diferență. El zice că mereu a avut ochii pe mine și i-a plăcut așa să mă urmărească. Eu eram foarte indiferentă, nu-mi plăcea. Bine, îmi și place să fiu inabordabilă câteodată. Să văd efortul mai mare din partea lui”, declara Nicole Cherry, la Acces Direct, în iunie 2020.