Dl. S O Vântu a fost din nou eliberat, luni seara, după a treia arestare în ultimele 14 luni. Prezentat în presa portocalie ca fiind deja vinovat de o fraudă de 90 milioane euro și condamnat de un judecător care, desigur, din simpla coincidență, l-a mai condamnat de două ori pe Vântu, Mogulul a reușit în fața judecătorilor înca nealiniați politic să-și anuleze mandatele de arestare.
Justiția în epoca portocalie va intra în cartea de istorie cu o caracteristică specială: oamenii sunt întâi arestați și apoi judecați.
Meseria de Mogul de opoziție este în România extrem de periculoasă. Acest lucru îi permite însa dlui. Vântu instituirea unui record național: acela de a fi cel mai arestat român. Este adevărat că și cel mai eliberat. Nu știu dacă d-nii procurori doresc să-l facă pe Vântu campion european sau mondial la numărul de arestări. Dacă vor continua s-o facă, ridicolul în care se află o Justiție controlată politic va fi total.
Oricum, într-o epocă unde constanta este doar guvernarea Boc, mediocră, cenușie, coruptă, istoria începe să se scrie având ca puncte de reper arestările și eliberările lui Vântu.