DCNews Lifestyle Vedete Irina, fiica lui Dem Rădulescu, rupe tăcerea. La ce se gândea actorul mereu, deși îi era rău: E o lecție!

Irina, fiica lui Dem Rădulescu, rupe tăcerea. La ce se gândea actorul mereu, deși îi era rău: E o lecție!

Irina, fiica lui Dem Rădulescu a oferit un interviu pentru Acces Direct în care a vorbit despre regretatul său tată.

Tânăra a scos la iveală amintiri emoționante cu el, mărturisind ce pasiune a moștenit de la el, pe lângă actorie. În plus, ea a dezvăluit și ce semne primește de la marele actor. 

Irina are 34 de ani și este fiica lui Dem Rădulescu și a Adrianei Șchiopu.

Avea doar 13 ani când și-a pierdut tatăl

"Pot să spun că mă bucur mai mult când vorbesc de ai mei sau dacă ai mei realizează un succes... Când mama are o premieră reușită parcă mă bucur mai mult decât pentru mine și cred că ăsta e efectul iubirii. A murit când eu aveam 13 ani. Era un om de o rigoare... În ultima vreme era destul de obosit, se resimțea fizic și mama îl tot ruga: "te rog frumos, măcar la radio renunță". El era de o rigoare... El spunea: nu, oamenii s-au obișnuit cu vocea mea", a declarat Irina, fiica lui Dem Rădulescu pentru Acces Direct.

Ce semne primește Irina din lumea de dincolo, de la tatăl ei

Irina a dezvăluit că cel mai mult îi lipsesc plimbările cu tatăl său și că și-a dat seama că la fel cum îi plăcea lui, îi place și ei să meargă foarte mult pe jos, acest lucru ajutând-o să-și pună ordine în gânduri.

Fiica lui Dem Rădulescu a susținut că mereu a avut o relație directă cu el, chiar și după moartea lui, pentru că a observat mai ales în momentele de cumpănă că mereu s-a ivit câte ceva care să o ajute.

Ea a mai spus că e de părere că artistului i-ar fi plăcut foarte mult să o vadă actriță.

"E foarte greu să spui "sunt actriță" când știe ce măreție a fost. Mă uit și mă minunez și e o lecție. Acum sunt o mare plimbăreață, merg pe jos enorm de mult, ca și el. E ca o meditație pentru mine, drumurile lungi îmi pun ordine în gânduri. De la bun început am avut o relație directă. În momentele cele mai de cumpănă s-a ivit ceva care să mă ajute, ceva aparent întâmplător, dar ca trimis în altă lume. Tata... apucasem să zic atunci în 2000 că mi-ar plăcea, nu era o decizie oricum la vârsta aia, dar cred că în sinea lui tare mult i-ar fi plăcut. Mama întotdeauna a privit lucrurile mult mai tranșant, pentru că era singura care avea sfaturi de dat în acel moment. A avut o abordare mult mai pragmatică care reduce puțin și din emoțiile inerente", a mai spus ea.

Dem Rădulescu, mort din cauza unui infarct

Dem Rădulescu a fost un actor de comedie român de teatru, film și televiziune și profesor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București.

Acesta a fost căsătorit cu Paula Rădulescu, actriță și balerină la Teatrul de Revistă Constantin Tănase, și mai apoi cu actrița Adriana Șchiopu.

Dem Rădulescu a murit pe 17 septembrie 2000, în București, în urma unui infarct, cu doar patru zile înainte să împlinească 69 de ani. 

Știri similare din categoria Vedete Vezi toate articolele