În cabinetele de psihoterapie sunt mii de mame din România suferă în tăcere și care mimează fericirea în fața societății din cauza unei rușini paralizante. În loc să ceară ajutor, ele consumă și ultimele fărâme de energie pentru a-și masca boala, de teamă că vor fi etichetate drept „mame rele” sau, mai grav, că statul le va lua copiii.
Ana-Maria Zamfir, psiholog și psihoterapeut, spune la Părinți Prezenți, o emisiune realizată de Loredana Iriciuc, redactor-șef PărințișiPitici.ro, că rușinea asociată depresiei materne este „absolut devastatoare” și reprezintă „cel mai mare obstacol în calea vindecării”.
„Depresia postnatală este o boală. Nu este ceva care apare și dispare sau nu este ceva ce putem să alegem să avem sau să n-avem. Este ceva ce apare, statistic, la 10-20% dintre femei. Cele diagnosticate! Dar vă pot spune din experiență că cele din spate sunt mult mai multe și procentul cred că e mult mai mare decât poate cineva să-și imagineze. Dar nici nu există un screening în acest sens, adică nimeni nu verifică starea psihică a mămicilor după ce nasc și, de multe ori, nici problemele acestea care se pot rezolva foarte simplu. Ei verifică partea fizică, dar psihicul deja devine un lux.
Există această vinovăție în spate, există multe sentimente de vinovăție și de rușine și încearcă și se luptă cu această depresie. Foarte multe femei încearcă s-o țină sub control tocmai ca să reușească și să poată fi primite în societate. Pentru că în momentul în care ai primit judecata că nu ai făcut o treabă bună ca și mamă... oricum tu te consideri o mamă vinovată că nu reușești să rezolvi toate sarcinile acestea și nu reușești să-ți îngrijești cum trebuie copilul. Simți treaba asta, te condamni și tu, te condamnă și societatea și atunci mai bine încerci să faci față și s-o maschezi de rușine”, spune Ana-Maria Zamfir.
Semnele de alarmă: La ce trebuie să fie atentă familia?
Deoarece mamele devin extrem de abile în a-și pune „măști” funcționale pentru a supraviețui presiunii sociale, familia și partenerul trebuie să fie extrem de vigilenți și să observe semnalele de alarmă. Ana-Maria Zamfir enumeră principalele semne care indică instalarea depresiei postnatale.
„Poate fi confundată foarte ușor cu starea de oboseală normală de după naștere. Este firesc să fii obosită după ce ai născut. Ai trecut prin toate astea. Atunci, cum ne dăm seama dacă toate aceste stări sunt normale? De unde începe să fie ceva anormal?
Păi, există o variantă care nu este atât de îngrijorătoare și în care este nevoie doar de susținere din partea familiei și de o perioadă de regenerare. Se numește Baby Blues. Aceasta apare la majoritatea femeilor care devin mămici și durează mai puțin, apoi trece de la sine. Este vorba despre primele săptămâni, până se reglează corpul, aproximativ 4 până la 12 săptămâni. După aceea, mămica revine, să zicem, la o funcționalitate bună.
Depresia postpartum este însă total diferită. Vorbim despre o tristețe profundă, care nu trece, este persistentă. Vorbim despre foarte multe gânduri de anxietate legate de copil, foarte multe sentimente de vinovăție și o gândire de tipul: `Poate le-ar fi mai bine fără mine`, ceea ce este deja foarte periculos. În această zonă vorbim despre posibilitatea unui suicid.
Deși, cu siguranță, instinctul matern este păstrat, nu despre instinct este vorba. Ea își dorește să trăiască și să își îngrijească copilul. Restul sunt excepții. Aproape toate mămicile își doresc să facă tot ce pot pentru copilul lor, să îl îngrijească foarte bine și să facă față.
Există totuși această idee în spate și s-ar putea să o auzim sau s-ar putea să nu: `Nu sunt o mamă bună`. Se judecă foarte mult. Nu doar societatea le judecă, ele internalizează toate aceste mesaje și se judecă foarte aspru. Poți auzi de la o mămică care are depresie postpartum că este insuficientă, că se teme că nu este o mamă bună. Este cumva împotriva instinctului.
Toate persoanele care minimalizează această suferință nu fac decât să înrăutățească lucrurile. Nu poți să convingi o mamă care îți spune sincer și cu teamă, pentru că se gândește că s-ar putea să o judeci, că ea crede despre sine: `Nu sunt o mamă bună`, `Sunt o mamă îngrozitoare`, `Nu mă descurc`. Iar tu să îi spui: `Mai încearcă`, `Hai că o să reușești până la urmă`. Asta este, de fapt, o invalidare totală și o presiune suplimentară pe umerii ei. Ea se va retrage și nu îți va mai spune niciodată ce simte.
Dacă o vezi că are posibilitatea să doarmă și nu doarme, dacă o vezi foarte privată de somn, dacă observi că nu mai mănâncă, dacă nu mai comunică, trebuie să fii foarte atent. Acestea sunt cele mai obișnuite semne.
Această depresie nu trece imediat. Este ceva ce se instalează insidios și poate să dureze foarte mult. Formele extreme sunt cele în care poate apărea chiar o psihoză postpartum. Am întâlnit și astfel de cazuri, în care mămica este total ruptă de realitate. Trăiește într-o altă lume. Poate să vadă sau să audă lucruri. Poate avea idei de persecuție sau alte tipuri de delir. Este o stare care nu mai permite funcționarea normală a persoanei. Nu îi mai permite să aibă grijă nici de ea, nici de copil.
Și în cazul persoanelor care suferă de depresie observăm că se îngrijesc foarte puțin. Le vezi că nu mai sunt interesate de aspectul lor, de casă. Poți spune: `Nu mai are timp. Îngrijește bebelușul`. Totuși, ar putea găsi puțin timp. Faptul că nu se mai îngrijește, că nu îi mai pasă de așternuturi, de o floare sau de lucrurile care înainte îi făceau plăcere arată că nu mai trăiește bucuria. Nu mai este capabilă să simtă această emoție.
În schimb, presiunea din partea societății și chiar din partea partenerului, aceea că trebuie să faci față pentru că ești mămică, pentru că ți s-a întâmplat ceva extraordinar și ar trebui să apreciezi totul, o va face să se închidă și să nu mai vorbească despre ceea ce simte.
Știu astfel de cazuri și lucrez cu mămici care procedează exact așa. În momentul în care partenerul devine iritat de starea apăsătoare din casă sau își vede partenera nefericită, nu își dorește această situație nici pentru ea, nici pentru el. Apar tot felul de reacții față de gândurile ei, care sunt considerate iraționale. În acel moment, mămica va tăcea cel mai probabil și nu va mai spune nimic.
Dacă știi că era o persoană sociabilă, deschisă, care primea musafiri, mergea în vizite sau vorbea cu tine, iar acum vezi că nu mai iese din casă, du-te, bate la ușă și întreab-o ce se întâmplă. Spune-i că ai observat schimbarea.
Semnele pot fi izolarea, faptul că este mai tăcută, schimbarea expresiei feței sau a dispoziției. Vezi că nu se mai bucură de nimic sau că pur și simplu se forțează să pară că se bucură”. spune Ana-Maria Zamfir.
URMĂRIȚI EMISIUNEA PĂRINȚI PREZENȚI INTEGRAL: