De obicei, tratăm separat consumul de dulciuri, dependența de telefon și consumul de substanțe interzise, dar psihologia și neurobiologia arată că la originea tuturor acestor comportamente stă exact același mecanism neurochimic. Psihoterapeutul și psihologul Monica Sandu analizează cum se formează dependența în creierul copilului și ce rol joacă stările emoționale.
Ce au în comun o tabletă pe care rulează clipuri rapide, o ciocolată consumată pe ascuns și o substanță psihoactivă testată la colțul străzii? La o primă vedere, par complet opuse. Totuși, din punct de vedere psihologic și neurologic, creierul copiilor reacționează la fel: prin eliberarea masivă de dopamină și căutarea obsesivă a recompensei imediate. În cadrul emisiunii Părinți Prezenți, moderată de redactorul-șef PărințișiPitici.ro, Loredana Iriciuc, psihologul și psihoterapeutul Monica Sandu demonstrează de ce nicio dependență nu este înnăscută, ea este dobândită, și cum nevoia de a fi văzut și auzit îl poate împinge pe cel mic în cercul vicios al stimulării continue.
Monica Sandu punctează faptul că termenul de dependență este utilizat tot mai des în limbajul curent al părinților, însă semnificația sa depășește o obișnuință a copilului de a cere un obiect sau o plăcere de moment.
„Dependența, din punct de vedere psihologic, este o afecțiune care are la bază comportament și emoție, dar și un proces chimic la nivelul creierului. Pentru că atunci când se produce dependența, dependența are la bază plăcerea, iar plăcerea este dată de un hormon, dopamina. În momentul în care creierașul simte plăcere, simte să producă dopamină și uite așa, prin acțiuni repetate, ajungem să ne creăm o dependență de telefon, de cumpărături, de droguri, de alcool, de țigări, de orice, chiar și de ecrane”, susține experta.
Psihologul subliniază o diferență importantă între hormonul stării de bine pe termen lung și cel al plăcerii de moment:
„Noi suntem fericiți pentru că în corpul nostru, în creier și în intestin, se produce serotonină, dar serotonina nu creează dependențe de niciun fel. Dar dopamina, care este hormonul plăcerii, aduce după el sau el generează producerea de dopamină, generează și comportamente care să ducă la plăcere”, spune Monica Sandu.
Nimeni nu se naște dependent: Rolul nevoilor emoționale neîmplinite
Frecvent, părinții se întreabă dacă anumiți copii sunt pur și simplu „predispuși” de la naștere să dezvolte un atașament nesănătos față de anumite obiecte sau substanțe. Monica Sandu infirmă acest mit și plasează responsabilitatea pe modul în care copilul învață să-și satisfacă nevoile de bază.
„Dependența este dobândită. Ea este dobândită prin faptul că copilul învață să facă niște comportamente pe care le repetă pentru a-și satisface plăcerea sau anumite nevoi. Dependența întotdeauna are în spate o nevoie: să mă simt bine, să fiu cineva, să fiu văzut, să fiu puternic”, susține experta.
Pe lângă vulnerabilitățile individuale, contextul social și modelul oferit în familie influențează direcția în care copilul își va canaliza căutarea de dopamină:
„Fiecare dintre noi ne naștem cu anumite trăsături, cum sunt trăsăturile fizice sunt și trăsăturile psihologice, și pe aceste trăsături noi ne putem dezvolta dependențe. Dar nu este suficient asta. Contează foarte mult contextul social în care copilul trăiește, contează foarte mult mesajele pe care le primește încă din prima zi de când se naște, de modul în care interacționează cu lumea, contează foarte mult modelul pe care îl au în familie”, explică Monica Sandu.
De ce dulciurile și telefonul activează aceleași circuite ca substanțele interzise
Atunci când este retras stimulul care oferă dopamină, răspunsul comportamental al copilului este unul de sevraj emoțional, indiferent dacă vorbim despre o tabletă sau despre dulciuri.
„Este același mecanism, pentru că toate generează plăcere și toate au legătură cu dopamina. Noi suntem fericiți pentru că în corpul nostru, în creier și în intestin, se produce serotonină, dar serotonina nu creează dependențe de niciun fel. Dar dopamina, care este hormonul plăcerii, aduce după el sau el generează producerea de dopamină, generează și comportamente care să ducă la plăcere.
Și vă dau un exemplu simplu: sunt dependent de, să zicem, de dulciuri. Dacă nu mănânc, încep să mă agit, să fiu neliniștit, pentru că creierul meu își dorește să mănânc ceva dulce și apoi se liniștește. Ăsta este mecanismul și este la fel și cu telefonul. Ia-i telefonul unui copil și o să vezi ce criză poate să facă dacă este dependent. Dacă nu este dependent, nu face. Dacă nu este, se supără un pic, mârie, dar poți să-i pui în locul telefonului un alt comportament, o altă activitate și copilul se integrează și acceptă și se bucură”, conchide Monica Sandu.
URMĂRIȚI EMISIUNEA PĂRINȚI PREZENȚI INTEGRAL: