Șapte persoane au murit în Franța din cauza caniculei care afectează o mare parte din vestul Europei. Atât Franța, cât și Regatul Unit au înregistrat temperaturi record pentru luna mai.
„Ce pot spune astăzi este că au existat șapte decese legate direct sau indirect de căldură”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului francez, Maud Bregeon, pentru televiziunea TF1, adăugând că cinci dintre decese au fost prin înec, scrie The Guardian.
Météo France, agenția națională de meteorologie, a precizat că cea mai mare temperatură de luni, 37,1 grade Celsius, a fost înregistrată lângă Hossegor, în departamentul sud-vestic Landes, și că temperaturile din vestul țării ar putea depăși marți 36 grade Celsius.
Cea mai căldă zi înregistrată vreodată în Franța și Regatul Unit
A fost „cea mai caldă zi măsurată pentru luna mai de la începutul înregistrărilor”, cu media națională a temperaturilor, calculată pe 30 de stații, atingând 24,4 grade Celsius, față de precedentul record de 23,7 grade Celsius din 1944.
Serviciul britanic de meteorologie (Met Office) a precizat că luni a fost cea mai caldă zi de mai din istoria țării, cu temperaturi de până la 34,8 grade Celsius la Kew Gardens, în sud-vestul Londrei, o valoare descrisă drept „excepțională chiar și pentru mijlocul verii, cu atât mai mult pentru luna mai”.
Spania și Italia, lovite de valul de căldură
În Spania, sunt prognozate temperaturi de 36-38 grade Celsius în Guadiana, Guadalquivir și Ebro, posibil până vineri, iar în unele zone temperaturile ar putea ajunge la 40 grade Celsius, a anunțat agenția meteorologică Aemet.
În Italia, regiunea Lazio, care include Roma, a impus restricții privind munca în condiții de expunere prelungită la soare, în șantiere sau în agricultură, între orele 12:30 și 16:00.
Premieră pentru luna mai în Franța
Opt dintre cele 96 de departamente franceze au fost plasate sub alertă portocalie de caniculă, al doilea cel mai ridicat nivel, iar alte 20 sunt sub alertă galbenă.
A fost pentru prima dată când sistemul național de avertizare pentru căldură a fost activat în luna mai, de la introducerea sa în 2004.
„Este un eveniment fără precedent, cu o probabilitate de o dată la 1.000 de ani în climatul din perioada 1979-2025”, a declarat climatologul Christophe Cassou pentru Le Monde. „Ar fi fost practic imposibil în era preindustrială”, a mai spus el.
Reuniune de urgență la Paris
Prim-ministrul Sébastien Lecornu a convocat o reuniune a principalilor miniștri pentru a evalua pregătirile guvernului în fața valurilor de căldură, după ce peste 350 de stații meteorologice din Franța au înregistrat noi maxime lunare luni.
Noi recorduri sunt așteptate în Franța, Spania și Marea Britanie marți, cu temperaturi cu 12-13 grade Celsius peste valorile normale, într-un episod descris de Météo France drept „prematur, remarcabil și de lungă durată”.
Agenția a explicat că fenomenul este cauzat de un „dom de căldură”, cu aer fierbinte din Maroc blocat sub o zonă de presiune ridicată, și că astfel de episoade vor deveni „din ce în ce mai frecvente, mai timpurii și mai intense”.
Efectele schimbărilor climatice
Modelele climatice estimează deja că, din cauza schimbărilor climatice, valurile de căldură din iunie sunt acum de aproximativ 10 ori mai probabile în Europa decât în era preindustrială, aceeași tendință fiind observată și pentru luna mai.
„Această extindere a sezonului de caniculă este caracteristică efectelor schimbărilor climatice”, a declarat cercetătorul Robert Vautard pentru AFP. „În cele din urmă, vom vedea astfel de episoade și în aprilie și octombrie”.
Două decese din Franța de duminică au fost atribuite direct căldurii: o femeie care participa la o competiție Hyrox la Lyon a murit de hipertermie, iar un bărbat de 53 de ani a făcut stop cardiac în timpul unei curse de 10 km la Paris.
16 persoane au fost spitalizate, dintre care 10 în stare critică, în timpul altei curse din suburbia pariziană Maisons-Alfort.
Trei adolescenți și-au pierdut viața prin înec în weekend.
Temperaturile ridicate au făcut ca mulți oameni să aleagă să-și petreacă timpul pe plaje și în apropierea râurilor pentru a se răcori, deși serviciile de salvamar nu au început încă.