DCNews Stiri Internațional Alexander Novak: Guvernul rus va discuta oprirea exporturilor de gaze spre Europa

Alexander Novak: Guvernul rus va discuta oprirea exporturilor de gaze spre Europa

Președintele Vladimir Putin a sugerat miercuri că țara sa ar putea sista chiar acum livrările de gaze către Europa și s-ar putea reorienta către piețe mai promițătoare. 'Dar nu este o decizie, în acest caz este ceea ce se cheamă gândit cu voce tare. Cu siguranță voi ordona Guvernului să lucreze la această problemă împreună cu companiile noastre', a spus liderul de la Kremlin. Putin a legat posibila decizie, despre care a spus că nu a fost încă luată, de dorința Uniunii Europene de a interzice achizițiile de gaze rusești și gaze naturale lichefiate.

'Ne vom întâlni în curând, conform instrucțiunilor președintelui, pentru a discuta situația actuală cu companiile energetice și posibilele rute de transport pentru aprovizionarea noastră cu energie', a declarat joi Novak, care este principalul responsabil al lui Putin pentru probleme energetice.

'Vom discuta în curând acest lucru cu companiile noastre energetice și vom vedea cum să utilizăm resursele rusești în mod cât mai profitabil', a adăugat Novak.

Vânzările de gaze rusești către Europa au scăzut puternic după 2022, din cauza sancțiunilor legate de războiul din Ucraina.

Cu toate acestea, Rusia este al doilea cel mai mare furnizor de gaze naturale lichefiate către Uniunea Europeană și vinde, de asemenea, gaze prin conducta TurkStream către țări precum Ungaria, Slovacia și Serbia.

Gazele rusești reprezintă peste 12% din consumul de gaze al Europei

Reuters a calculat anterior că exporturile de gaze naturale rusești prin conducte către Europa au scăzut cu 44% în 2025 comparativ cu 2024, atingând cel mai redus nivel începând de la mijlocul anilor 1970. Pe baza datelor publicate de rețeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport pentru gaze (ENTSOG), Reuters a calculat că, în 2025, Gazprom a livrat Europei doar 18 miliarde metri cubi de gaze naturale prin conducte și aceste gaze au fost trimise prin conducta submarină TurkStream.

Comparativ, în 2018-2019, exporturile de gaze rusești prin conducte către Europa au atins un vârf de peste 175-180 de miliarde de metri cubi (bcm) pe an și au adus zeci de miliarde pentru Gazprom și statul rus, care deține o participație majoritară la această companie, potrivit Agerpres.

Știri similare din categoria Internațional Vezi toate articolele