2029, anul în care începe supremația roboților?

Imagine film Eu, robotul
Imagine film Eu, robotul

Ray Kurzweil, renumit futurolog și director de inginerie în cadrul Google, estimează că roboții vor avea același nivel de inteligență ca și oamenii până în anul 2029.

Creșterea puterii de procesare din ultimul deceniu a dus la creșterea numărului de sarcini pe care computerele le pot efectua. Asta înseamnă că, de la mașinării care efectua calcule matematice mai mult sau mai puțin complexe, s-a ajuns la inteligențe artificiale capabile să mimeze rațiunea umană, potrivit Guardian

De exemplu, super-computerul Watson, creat de IBM, care a câștigat concursul Jeopardy în 2011, poate acum să facă diagnostice medicale corecte. Acesta este capabil să identifice informațiile de interes din lucrările de cercetare disponibile online, să analizeze imagini cu diagnostice și, în unele cazuri, s-a dovedit mai eficient decât doctorii.

Același computer a fost transformat în ”avocat artificial”, săpând prin bazele de date ce țin de probleme legale, dar și prin corespondența celor implicați în procese.

Însă, deocamdată, genul acesta de inteligențe artificiale sunt capabile să răspundă corect unor anumite întrebări. La fel ca și în cazul Siri, o întrebare neînțeleasă în totalitate duce la răspunsuri de-a dreptul comice. Următorul pas în dezvoltarea unor roboți cu adevărat inteligenți este crearea unui program capabil să priceapă cu adevărat înțelesul cuvintelor și frazelor.

În afară de sarcinile intelectuale, și capacitățile fizice ale roboților au avansat foarte rapid. De exemplu, îmbunătățirea modului în care este procesată informația vizuală a dus la crearea mașinilor autonome și ar putea duce, în curând, la dezvoltarea de vehicule militare cu funcții similare.

Problema apare când vine vorba de mișcarea în mediu, de echilibru și de dexteritate, abilități pe care oamenii le au în mod nativ, dar care sunt mai greu de implementat decât s-ar fi crezut. De exemplu, mijloacele moderne permit construirea de mașinării capabile să ducă coșul de gunoi sau să golească mașina de spălat vase după terminarea ciclului dar, deocamdată, aceast lucru e mult prea costisitor pentru a-și găsi o utilitatea în viața reală.

Citește și: Bill Gates se teme de inteligența artificială. Care sunt pericolele

Probabil că în următorii 14 ani, adică până în 2029, problemele de mai sus își vor găsi rezolvarea – luând în considerare faptul că procesoarele devin din ce în ce mai mici, din ce în ce mai capabile și din ce în ce mai ieftine în fiecare an, dar și faptul că pe zi ce trece sunt dezvoltate materiale cu proprietăți inedite care permit noi tipuri roboți – însă mai există și aspectul psihologic.

Deocamdată, oamenii de știină nu știu exact cum ar trebui ca aceste inteligențe artificiale să arate. Roboții ca cei din Terminator – care arată și se mișcă aproape ca niște oameni – mai mult ne înspăimântă.

Cercetătorii japonezi par să fi găsit o soluție pentru această problemă, cu robotul Paro. Acesta seamănă cu o focă și are rolul de a oferi susținere emoțională bătrânilor și bolnavilor. Rămâne de văzut cum vor arăta roboții de mâine.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel