X FACTOR, FINALĂ. Trupa Ad Libitum, surprize pentru public

Adriana Nicolau / 15 dec 2017 / 10:15 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Înființat în urmă cu cinci ani, grupul Ad Libitum reunește patru tineri extrem de pasionați, care studiază muzica încă din primii ani de viață.

Îmbrăcați în costume elegante, impozanți și cu voci grave, Tiberiu Simu, Sergiu Coltan, Vlad Morar și Cristian Ignuța, cei patru tineri care formează grupul Ad Libitum, au schimbat scena Operei cu cea a show-ului ”X Factor” și se pregătesc pentru gala din aceastã searã, de la ora 20.00, pe Antena 1.

Apariția lor, surprinzătoare atât pentru jurați cât și pentru telespectatori, s-a dovedit extrem de apreciată, iar cei patru băieți și-au făcut acum loc în galele live. Toți cei patru membri ai grupului au început să studieze muzica încă din primii ani de muzică, iar mai târziu, s-au reunit cu toții ca studenți ai Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca. 

”Decizia  de înscriere la am luat-o alături de colegii mei, considerând că avem nevoie de această expunere pentru a le arăta mult mai multor oameni cine suntem și, mai mult de atât, ceea ce facem”, a explicat Cristian, care de la vârsta de șase ani a studiat pianul, viola, fagotul, pedagogie muzicală și canto.

Intrarea în competiție a presupus însă și asumarea unor momente mai puțin relaxate 

”Momentul în care am ridicat pe cineva de pe scaun în Bootcamp a fost unul dificil pentru că mi-am imaginat cum ar fi fost să fiu eu în locul lor, dar în același timp a fost unul de bucurie pentru că juratul a considerat că momentul nostru a fost unul care merita să meargă mai departe”, a povestit Cristi.

Obișnuiți cu multe ore de studiu și de repetiții, cei patru băieți din grupul Ad Libitum sunt determinați să apese pe pedala de accelerație până la capăt în perioada următoare, convinși că au șanse de succes. ”Ca să vă spun sincer, noi suntem siguri că ceea ce facem place publicului și, atât prin piesele cărora le dăm viață, cât și prin carisma si siguranța de care dăm dovadă pe scenă, cred că putem ajunge în marea finală prin voturile publicului!”, a completat și Vlad.  

Ad Libitum vor continua pregătirile pentru gala de pe 15 decembrie, de la ora 20.00, pe Antena 1

Astfel, Anton Banaghan, Salvatore Pierluca, Jeremy Ragsdale, Katerina Biehu, Teodora Sava, Alina Mocanu, Flashback și Ad Libitum se pregătesc pentru marea finală "X Factor".

Lor li se adaugă și un concurent surpriză pe care telespectatorii l-au votat pe parcursul edițiilor. ”Finalistul publicului” va fi aflat abia în etapa galelor, iar dacă acesta este unul dintre cei opt finaliști, se califică în etapa galelor următorul clasat.

Spectacolul ”X Factor” continuă cu cea de-a doua gală live duminică, 17 decembrie, de la ora 20.00, pe Antena 1, când telespectatorii vor avea ocazia să își aleagă preferații și să îi voteze pentru a-i ajuta să se califice în marea finală de pe 22 decembrie, de la ora 20.00.

[citeste si]




Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23