Văduvele minerilor care au murit sâmbătă la Uricani vor fi angajate la CNH

Ioan Botis
Ioan Botis

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a declarat, la Petroşani, că văduvele minerilor care şi-au pierdut viaţa în explozia de la Mina Uricani vor fi angajate în Compania Naţionale a Huilei

"Potrivit contractului colectiv de muncă, soţiile celor decedaţi vor fi angajate la Compania Naţională a Huilei", a spus Botiş, la ieşirea din sediul CNH, citat de Mediafax

Ioan Botiş a precizat că reprezentanţii Executivului vor avea o întâlnire şi cu familiile îndoliate.

"Vrem să-i asigurăm pe toţi că suntem alături de ei. Eu sunt fiu de miner, tatăl meu a lucrat şi la Mina Bărbăteni şi la Mina Lupeni, e regretabil că se întâmplă aşa ceva, dar stiţi la fel de bine ca şi mine, probabil cât va fi minerit se vor mai întâmpla asemenea accidente", a mai spus Botiş.

El a menţionat că începând cu ora 12.00 se continuă ancheta în cazul exploziei de la Mina Uricani, fiind implicaţi atât specialişti de la inspecţia muncii de la Bucureşti cât şi specialişti din judeţul Hunedoara.

O explozie a avut loc, sâmbătă după-amiază, la Mina Uricani din Valea Jiului, iar cinci mineri au fost prinşi în subteran, echipele de salvatori coborând în mină. Explozia de metan s-a produs în momentul cuplării la reţeaua electrică a tabloului, după o revizie a acestuia.

Citeşte şi: Cinci mineri decedaţi la Uricani

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel