Tyrannosaurus rex: Cercetătorii, noi informații despre cel mai temut dinozaur

Celebrul Tyrannosaurus rex nu avea corpul acoperit cu pene, ci cu solzi, precum majoritatea reptilelor moderne, potrivit unui studiu publicat miercuri. Confirmarea îi atribuie acestui dinozaur o imagine mai dură, la înălțimea reputației sale de temut, informează AFP și BBC, potrivit Agerpres.

O cercetare recentă a descoperit că unii dintre strămoșii lui T. rex aveau pene, studiul avansând ideea că și acest carnivor legendar ar fi putut avea corpul acoperit cu pene și nu cu solzi. Dovezile au pus la îndoială o afirmație existentă de multă vreme potrivit căreia dinozaurii nu aveau pene, acestea nefiindu-le necesare nici pentru a le ține de cald, nici pentru zbor.

Pentru noul studiu, o echipă internațională de oameni de știință a analizat fragmente de piele fosilizată provenind de la exemplare de T. rex și de la unele dintre rudele sale din familia Tyrannosauridae. Printre mostre s-au numărat fragmente de pe gâtul, pelvisul și coada unui T. rex de la Muzeul de Științe Naturale din Houston, dar și de la alți patru membri ai acestei familii extinse ce a populat planeta în timpul Cretacicului Superior, desfășurat între acum 99 de milioane de ani și 65,5 milioane de ani, când un asteroid s-a ciocnit de Pământ.

Echipa de cercetători condusă de dr. Phil Bell de la Universitatea New England din Australia a ajuns la concluzia că strămoșul comun al lui T.Rex și verii săi apropiați care au trăit la începutul Cretacicului Superior își pierduseră "învelișul extins din pene" comun tiranozauridelor care trăiseră cu mult mai mult timp în urmă.

Dovezi comcludente

Informațiile oferă "dovezi concludente" cu privire la faptul că T. rex avea un înveliș solzos, au notat oamenii de știință în jurnalul "Biology Letters". "Descoperirea pielii solzoase fosilizate prezentă la o varietate de specii de tiranozauride (inclusiv T. rex), similară cu cea a reptilelor moderne, înfățișează o imagine mai tradițională a acestor imenși prădători", se arată într-un rezumat de presă, conform sursei citate.

Acest lucru sugerează că "majoritatea (dacă nu toate) tiranozauridele de talie mare aveau pielea solzoasă, iar dacă erau parțial acoperite cu pene acestea erau limitate la zona dorsală", au completat cercetătorii.

Studiul a înaintat, însă, o altă întrebare: de ce tiranozauridele gigantice au revenit la solzi după ce strămoșii lui T. rex au evoluat de la aceștia la pene?

Paleontologii cred că primele păsări au apărut în urmă cu 150 de milioane de ani și au fost urmașii dinozaurilor mici cu pene.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel