The Wall, Antena 1. Cuplu atipic, dorință pentru copii

Rodica Mitu / 20 dec 2017 / 10:50 Salveaza PDF Comentarii

Zoltan și Mihaela Farcaș pășesc, miercuri seară, de la ora 20.00, în platoul show-ului ”The Wall- Marele Zid” cu multă speranță și cu dorința de a reuși să câștige timp mai mult pentru a-l petrece cu cele două minunate fetițe pe care le au, Alexa și Andra.

Mihaela și Zoli sunt din Oradea și formează un cuplu de mai bine de 13 ani. Cei doi au poveste foarte interesantă, după cum chiar ei mărturisesc. S-au cunoscut pe vremea când lucrau împreună, ea era barmaniță, iar el, șeful ei. Au simțit încă de la început că între ei există o chimie și au dat frâu liber sentimentelor. Acum sunt fericiți că la momentul respectiv și-au ascultat inima pentru că au întemeiat o frumoasă familie și au două fetițe minunate, Alexa și Andra, pe care le iubesc enorm.

Pentru că Zoli și Mihaela au încercat să pună bazele propriei afaceri, munca le ocupă aproape tot timpul și nu le mai rămâne vreme și pentru cele două copile. Ei spun că asta este marea lor speranță și visul cu care au venit în fața Marelui Zid, să reușească să aibă mai mult timp pentru fetițele lor.

"Ne-am dori din suflet să avem mai mult timp pentru ele, este vârsta la care au cel mai mult nevoie de noi. Un alt vis al nostru este să le ducem la Disneyland. Dacă ne ajută Marele Zid, am vrea să cumpărăm timp pentru copii", spun cei doi concurenți plini de speranță.

[citeste si]

În seara aceasta, de la ora 20:00, telespectatorii Antena 1 vor urmări jocul a doi coechipieri uniți, care vor cuceri publicul din primele momente. Echipa celor doi are toate caracteristicile necesare pentru a se transforma într-un adversar de temut, însă dacă vor cuceri sau nu Marele Zid, putem vedea diseară într-o nouă ediție a show-ului fenomen care schimbă vieți ,,The Wall- Marele Zid".

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25