Tenorul Placido Domingo, confruntat cu acuzaţii de hărţuire sexuală

Andrei Itu / 14 aug 2019 / 07:05 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Celebrul tenor Placido Domingo a devenit marţi ţinta unei serii de acuzaţii de hărţuire sexuală, care au determinat Opera din Los Angeles să anunţe declanşarea unei anchete, iar două mari săli americane au anulat reprezentaţii, relatează AFP.

Într-o anchetă publicată marţi de agenţia americană Associated Press, nouă femei - dintre care doar una a acceptat să-şi divulge numele - afirmă că au fost hărţuite sexual, începând de la sfârşitul anilor '80, de legendarul tenor de origine spaniolă, considerat cel mai mare star în viaţă al stilului liric. Una dintre ele spune că acesta i-a băgat mâna sub fustă, iar altele că le-a sărutat cu forţa. Ele vorbesc, de asemenea despre gesturi deplasate, precum o mână pe genunchi în timpul unui dejun, sau apeluri insistente seara târziu. Şapte dintre cele nouă femei au declarat că cariera lor a primit o lovitură după ce i-au respins avansurile şi că ele nu au mai putut niciodată să lucreze cu el. Două dintre ele spun că au cedat pentru scurtă vreme avansurilor lui, de teamă să nu-şi compromită cariera. Una dintre ele a afirmat că a avut de două ori raporturi sexuale cu el. Aceste femei erau tinere şi la începutul carierei la momentul faptelor reproşate, potrivit AP.

'Alegaţiile acestor persoane anonime vechi uneori de 30 de ani sunt profund tulburătoare şi, aşa cum sunt prezentate, inexacte', a reacţionat Placido Domingo, în vârstă de 78 de ani, într-un comunicat făcut public de agenta sa. 'Este totuşi dureros să aud că am putut să tulbur pe cineva sau să o fac să se simtă inconfortabil, chiar dacă s-a întâmplat în urmă cu foarte mult timp şi în pofida intenţiilor mele', a adăugat interpretul de operă de origine spaniolă, devenit o celebritate mondială datorită reprezentaţiilor celor 'Trei tenori', susţinute alături de Luciano Pavarotti şi Jose Carreras.

'Eu credeam că toate interacţiunile şi relaţiile mele erau mereu binevenite şi consimţite', a adăugat prolificul tenor devenit bariton, care într-o jumătate de secol de carieră a înregistrat peste 100 de albume şi a participat la peste 4.000 de reprezentaţii. El mai afirmă că 'regulile şi normele cărora suntem - şi trebuie să fim - supuşi astăzi sunt foarte diferite de cele care existau în trecut (...) Eu voi respecta normele cele mai exigente'.

Reacțiile nu au întârziat să apară

 

Reacţiile nu au întârziat să apară, într-o ţară în care mişcarea #MeToo, lansată în octombrie 2017 de acuzaţiile de agresiune sexuală împotriva puternicului producător de cinema Harvey Weinstein, a provocat deja căderea a numeroşi oameni influenţi, în special în lumea spectacolului. Orchestra din Los Angeles, al cărei director general este Placido Domingo din 2003, a anunţat că va angaja un avocat 'pentru a ancheta asupra alegaţiilor îngrijorătoare' împotriva vedetei sale. 'Suntem hotărâţi să facem tot posibilul pentru a favoriza un mediu profesional în care toţi angajaţii şi artiştii noştri se simt în largul lor, puşi în valoare şi respectaţi', a adăugat purtătoarea de cuvânt a instituţiei într-un comunicat.

Orchestra din Philadelphia, unde Placido Domingo urma să se producă în deschiderea sezonului pe 18 septembrie, a anunţat că i-a retras invitaţia, invocând necesitatea garantării 'unui mediu respectuos' pentru orchestră, personalul şi publicul său. Opera din San Francisco, unde Domingo era aşteptat la începutul lui octombrie, a procedat în mod similar. Metropolitan Opera din New York, unde Placido Domingo urma să cânte în septembrie, a anunţat că va aştepta rezultatele anchetei de la Los Angeles înainte de 'a lua decizii definitive privind viitorul dlui Domingo la Met'. Marea operă new-york-eză s-a confruntat ea însăşi cu acuzaţii de agresiuni sexuale împotriva directorului său muzical, James Levine, mai întâi suspendat apoi concediat după o anchetă internă în martie 2018, după peste 40 de ani de carieră. În schimb, directoarea festivalului de la Salzburg, din Austria, unde Placido Domingo urmează să cânte pe 25 şi 31 august, nu va anula apariţiile sale.

'Îl cunosc pe Placido Domingo de peste 25 de ani şi am fost impresionată de la început de modul foarte recunoscător în care îi tratează pe angajaţii festivalului', a declarat Helga Rabl-Stadler într-un comunicat. 'Aş spune că e nedrept şi iresponsabil, pe plan uman, să dăm verdicte definitive încă de acum', a adăugat ea. Pe lângă cele nouă acuzatoare citate, alte circa 40 de femei au declarat pentru AP că au asistat la comportamente deplasate ale starului.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25