Surpriză la muzeu: Vizitatorii se pot ușura într-un vas de WC din aur

Vizitatorii care trec pragul unei toalete din Muzeul Guggenheim din New York se pot ușura, începând de vineri, într-un vas de WC din aur masiv, informează AFP. Vasul este o operă de artă a artistului italian Maurizio Cattelan, intitulată ''America'' și are o valoare de 38.000 de euro.

Muzeul a înlocuit una dintre toaletele obișnuite, din porțelan, cu una echivalentă, la scară reală, din aur de 18 carate, perfect funcțională, relatează Agerpres.

Extravaganta creație se dorește a fi un comentariu social cu privire la disparitățile dintre a avea și a nu avea din lume — lucru la care vizitatorii sunt invitați să reflecteze în timp ce utilizează accesoriul individual și în intimitate.

Vasul are o valoare de 38.000 de euro și poate fi folosit pe o durată nedeterminată. Un astfel de produs extravagant de lux este în mod normal rezervat pentru 1% din populație, se arată pe site-ul muzeului.

Natura sa participativă, publicul fiind invitat să utilizeze accesoriul în mod individual și particular, permite o experiență de o intimitate fără precedent cu o operă de artă, se mai arată în mesaj.

Vasul de WC din aur va fi în permanență supravegheat de un agent care va sta lângă baie, iar toaleta va fi curățată la 15 minute.

Opera lui Cattelan, comparată cu Fântâna lui Marcel Duchamp

Lucrarea lui Cattelan a fost comparată cu Fântâna lui Marcel Duchamp, un urinal din porțelan care a provocat valuri în lumea artiștilor când artistul a înscris-o la expoziția anuală a Societății Artiștilor Independenți din New York, în 1917. Aceasta a fost atunci respinsă, însă astăzi este privită drept una dintre operele de artă iconice din secolul XX.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel