Un studiu realizat recent contrazice părerea generală despre litoralul românesc.
România a devenit, în 2015, destinația turistică de litoral cea mai ieftină din zonă, comparativ cu locul 4 în anul precedent, în condițiile în care turiștii cheltuie, în medie, 43,56 euro pentru coșul de vacanță cu opt produse alimentare și nealimentare de uz comun, potrivit unui studiu realizat de Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), scrie Agerpres.
Scăderea TVA la alimente a făcut ca valoarea coșului de vacanță în stațiunile de pe litoralul românesc să scadă la 43 de euro, acesta devenind astfel cea mai ieftină destinație dintre cele monitorizate.
Un studiu efectuat de site-ul Post Office Travel Money monitorizează, anual, prețurile a opt produse alimentare și nealimentare de uz comun, în 40 de destinații de vacanța, de pe întreg mapamondul, mai puțin România. FPTR a continuat acest studiu, introducând prețuri pentru produse si servicii similare din țara noastră.
În clasamentul celor mai ieftine destinații de litoral, după România se află competitori precum Bulgaria, Spania, Turcia, Grecia, Croația, Franța, Egipt și Italia.
"Scăderea TVA la alimente în luna iunie a făcut ca România să devină cea mai ieftina destinație dintre cele monitorizate. Prețurile au rămas pe loc, în timp ce în alte destinați au crescut cu 20%, în medie, față de anul trecut din cauza inflației și a ratei de schimb liră, dolar, euro. Dacă s-ar introduce și impozitul specific pentru turism, am putea scădea și mai mult prețurile", a spus Dragoș Răducan, prim-vicepreședintele executiv FPTR.
Coșul de vacanță analizat în raportul FPTR a inclus o masă pentru doi adulți (3 feluri de mâncare și o sticlă de vin local), un pahar de vin, un pachet de țigări, o sticlă de bere locală, o apă minerală de 1,5 litri, o ceașcă de cafea servită la o cafenea și o sticlă de suc, dar și o cremă de protecție solară cu factor 15.
În funcție de prețul coșului de vacanță, cele mai ieftine stațiuni de litoral sunt Neptun (43,56 euro), Sunny Beach (50,53 euro), Costa del Sol (51,78 euro), Marmaris (64,51 euro), Corfu (75,23 euro), Kvarner-Croația (77,81 euro), Nisa (90,34 euro), Sharm el-Sheikh (101,71 euro) și Sorrento (112,02 euro).
"Chiar dacă pentru turiștii străini petrecerea vacanței în Romania ar putea fi un chilipir, pentru o parte dintre români, vacanța în propria țară rămâne un lux din cauza puterii scăzute de cumpărare a acestora. Introducerea voucherelor de vacanță, însă, va face ca turismul intern să crească, oferind posibilitatea cât mai multor români să-și petreacă vacanțele în stațiunile de pe litoralul românesc', a mai spus Dragoș Răducan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu