Studenții cer 6% pentru educație și 1% pentru cercetare

Bani-lei-romanesti7
Bani-lei-romanesti7

Reprezentanţii Mişcării Studenţeşti 2011, au transmis parlamentarilor și europarlamentarilor români o scrisoare prin care le cere să acţioneze responsabil şi legal şi să susţină adoptarea unui buget de stat care sa prevadă minimum 6% pentru educaţia naţională şi 1% pentru cercetarea stiinţifică.

”În Romania, învăţământul este declarat o prioritate naţională. Art. 8 din Legea Educaţiei Naţionale nr.1/2011 consfinţeşte acest obiectiv, obligând guvernanţii să acorde minimum 6% din PIB pentru educaţia naţională şi minimum 1% din PIB pentru cercetarea ştiinţifică.

Aşa cum ştiţi, bugetul proiectat de guvernul Boc prevede o sumă de peste două ori mai mică alocată acestor domenii de interes naţional, condamnând astfel educaţia şi cercetarea la subdezvoltare.

În consecinţă, cerem respectarea legii, cerem alocarea cuantumurilor din PIB prevăzut de lege pentru învaţamant şi cercetare.

Aveţi posibilitatea sa contribuiţi la respectarea legii şi, ca atare, la dezvoltarea educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice din România prin votul pe care îl daţi dumneavoastră şi colegii dumneavoastră bugetului de stat.

Suntem convinşi că o politică financiară raţională şi chibzuită va putea găsi surse de finanţare pentru învăţământ şi cercetare, astfel încât aceste două domenii să nu fie din nou sacrificate în favoarea altor sectoare bugetare care nu sunt considerate priorităţi naţionale.”, se arată în scrisoare

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel