Spaniolii, datori vânduți: Guvernul promite un buget de redresare economică

Spanish flag
Spanish flag

Datoria Spaniei va creşte la aproape 100% din PIB, până la sfârşitul anului viitor, cel mai ridicat nivel din ultimii peste 100 de ani, conform proiectului de buget pe 2014 trimis, luni, Parlamentului de la Madrid, transmite Reuters.

Conform datelor oficiale, datoria Spaniei va ajunge la 99,8% din PIB până la sfârşitul anului viitor, de la 94,2% estimat pentru finele lui 2013. La 30 iunie 2013, nivelul datoriei se ridica la 92,2% din PIB. Analiştii se aşteaptă ca datoria Spaniei să crească şi în următorii trei ani şi să depăşească 100% din PIB până în 2015, cel mai ridicat nivel din ultimii peste 100 de ani, potrivit Agerpres.

"Bugetul pe 2014 este unul de redresare economică. Acest buget ne va ajuta să revenim pe creştere şi să creăm locuri de muncă în ţara noastră", a afirmat Cristobal Montoro, ministrul de Finanțe.

Luminița de la capătul tunelului

Declinul de doi ani al economiei spaniole pare că se apropie de final în trimestrul doi din 2013, arată datele preliminare publicate recent de Institutul Naţional de Statistică de la Madrid, dar cererea internă slabă şi noile măsuri de austeritate ar putea întârzia o redresare sustenabilă.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel