Schimbare de lider în topul orașelor financiare ale lumii

Londra a pierdut supremația în Indexul Centrelor Financiare Mondiale (GFCI), fapt care ar putea determina o pierdere uriașă pentru mediul de afaceri al capitalei Marii Britanii. 

În cea de-a 15 ediție a clasamentului GFCI, pe primele patru locuri rămân în continuare Londra, New York, Hong Kong și Singapore, singura modificare survenită față de ediția precedentă vizând primul loc și cel secund. Astfel, Londra a pierdut supremația în fața orașului New York, care a urcat de pe locul 2 pe prima poziție, în timp ce Hong Kong și Singapore și-au menținut clasarea, rspectiv locul 3 și 4. 

Reputația Londrei a avut de suferit din cauza scandalurilor din domeniul bancar, referendumului pentru independența Scoției, dar și incertitudinii în ceea ce privește viitorul Marii Britanii în Uniunea Europeană sau feței neprietenoase arătată muncitorilor străini, notează London Loves Business, potrivit ziare.com.

"Această pierdere ar putea fi semnificativă. Londra are nevoie de o bună reputație, demnă de un oraș în care toată lumea poate să facă afaceri cu costuri reduse, un oraș în care toți să fie tratați în mod egal", a declarat Michael Mainelli, președintele grupului Z/Yen, care editează acest clasament, actualizat la fiecare șase luni.

Iată care sunt cele mai puternice 10 centre financiare din lume:

1. New York
2. Londra
3. Hong Kong
4. Singapore
5. Zurich
6. Tokyo
7. Seul
8. Boston
9. Geneva
10. San Francisco

Indexul Centrelor Financiare Mondiale, publicat pentru prima dată în martie 2007, este considerat un reper în lumea afacerilor, întrucât pentru realizarea clasamentului se ține cont de foarte mulți indici, grupați în cinci zone de competitivitate largi: populație, mediul financiar și accesul pe piețe, infrastructură și competitivitate. Pentru ediția din acest an s-a ținut cont de 103 factori, însă interesant este faptul că, la această ediție a clasamentului GFCI, diferența între centrul financiar clasat pe primul loc și cel aflat pe locul al 10-lea diferența este de doar 75 de puncte, în timp ce, în urmă cu trei ani, la GFI 9, diferența era de 117 puncte.

Acest top a luat în calcul 83 de centre financiare însă Bucureștiul nu se numără printre ele. În schimb, Budapesta se clasează pe locul 77, cu 560 de puncte, ultima poziție din clasament fiind ocupată de Atena cu 423 de puncte.

de asemenea, în Indexul Centrelor Financiare Mondiale figurează și Frankfurt - 11, Luxemburg - 12, Viena - 19, Qatar - 26, Dubai - 29, dar și Istanbul - 47, Milano - 48, Varșovia - 60 sau Praga - 75.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel