Rusia investește în prima linie ferată de mare viteză

Anumite companii din Europa, Coreea de Sud şi China s-au arătat interesate de a investi în construcţia şi operarea primei linii de cale ferate de mare viteză din Rusia, între Moscova şi Sankt Petersburg. Lucrările ar trebui să se finalizeze înainte de desfăşurarea Cupei Mondiale de Fotbal din anul 2018.

Autor: Anca Murgoci

Costurile investiţiei se ridică la 21 de miliarde de dolari, potrivit Capital.ro. Companiile care s-au arătat interesate de proiect sunt Alstom şi Bouygues din Franţa, Finmeccanica şi Unicredit din Italia, Siemens din Germania şi Samsung din Coreea de Sud.

"Rusia nu a construit o linie de cale ferată de mare viteză, deși în alte state se construiesc de circa  60-70 de ani. Candidații posibili au acumulat experiență, acest aspect fiind luat în considerare la alegerea câștigătorului”, a spus Ielena Sebunina, director adjunct al companiei OAO High-Speed Rail Lines, o companie a monopolului de stat care controlează rețeaua de căi ferate, informează Capital.ro.

Această compania va anunţa o listă cu persoanele care vor dori să liciteze. Câştigătorul licitaţiei pentru ruta Moscova-Sankt Petersburg va avea dreptul să opereze calea ferată, cu o lungime de 660 km, pe o perioadă de 30 de ani.

Rusia a promis că va construi noi legături între oraşele care vor găzdui meciurile din Cupa Mondială a Fotbalului până la finalul anului 2017.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel