Românii vor primi carduri europene de sănătate

CNAS anunţă că a reînceput tipărirea şi distribuţia către asiguraţi a cardurilor europene de asigurări de sănătate, document care se eliberează gratuit la cererea persoanei asigurate şi poate fi folosit numai pe teritoriul statelor membre UE/SEE.

Autor: Laura Galescu

"După aderarea României la Uniunea Europeană aveţi dreptul de a primi Cardul European de Asigurări Sociale de Sănătate. Acest card vă va permite să primiţi asistentă medicală necesară în timpul şederii dumneavoastră temporare în orice ţară a Uniunii Europene. Toate persoanele asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România, aflate în şedere temporară pe teritoriul unui stat membru din motive turistice, profesionale sau pentru studii, pot utiliza Cardul european de asigurări de sănătate eliberat de instituţia competentă din România (casa de asigurări de sănătate în evidenţele căreia se află înscris asiguratul)", este transmis într-un comunicat al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), citat de Agerpres.

Cardurile au o valabilitate de şase luni de la data emiterii şi acoperă acordarea îngrijirilor medicale de imediată necesitate. Cardul nu acoperă situaţia în care o persoană pleacă într-un alt stat membru al UE/SEE pentru a beneficia de tratament medical, precizează CNAS.

În cazul în care persoana asigurată în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România se deplasează pe teritoriul statului membru UE/SEE fără să solicite eliberarea unui card european sau în situaţia în care acesta a fost pierdut, a fost furat sau alte motive asemănătoare, şi în timpul acestei deplasări starea ei de sănătate necesită asistenţă medicală, poate solicita un certificat provizoriu de înlocuire de la casa de asigurări de sănătate unde acesta este luat în evidenţă ca persoană asigurată, sau poate să suporte contravaloarea asistenţei medicale urmând ca la întoarcerea în statul de asigurare să recupereze sumele plătite, prin intermediul unui formular.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel