Revelion la Opera Națională

liliacul
liliacul

Opera Naţională Bucureşti (ONB) va organiza, şi în acest an, Maratonul Revelionului, spectacolul propus publicului fiind celebra operetă compusă de Johann Strauss-fiul 'Liliacul', o producţie - scenografie şi regie - a celebrului teatru liric londonez Royal Opera House (Covent Garden).

Din distribuţie vor face parte artiştii Marian Pop, Crina Zancu, Petre Burcă, Antonela Bârnat (debut), Lucian Corchiş, Daniel Filipescu, Mihaela Stanciu, Vasile Chişiu, Simona Neagu, Alin Mânzat. Rolul lui Frosch va fi interpretat de Pavel Bartoş, actor al Teatrului Odeon. Baritonul Marian Pop, solist de talie internaţională care va interpreta rolul lui Eisenstein, a fost aplaudat pe scene din străinătate precum Florida Grand Opera, Michigan Opera Theatre, Opera din Philadelphia, Teatrul din Basel, Staatsoper Stuttgart, Vienna Staatsoper. Momentele de balet vor fi interpretate de Laura Blică-Toader, Vlad Toader, Monica Petrică. Soliştii vocali, balerinii, orchestra şi corul ONB, coordonat de maestrul Stelian Olariu, vor evolua sub bagheta dirijorului Vlad Conta, pe lângă artiştii menţionaţi, la fel ca în fiecare an, o serie de invitaţi surpriză urmând să participe la 'Balul prinţului Orlofsky' din actul al II-lea.

Pentru al cincilea an consecutiv, spectatorii se vor bucura de o seară specială, îmbinând muzică clasică, o reprezentaţie artistică de calitate, o distribuţie de excepţie, urmate - pentru cei care aleg să îşi petreacă noaptea de Revelion la Opera Naţională - de cina festivă, tombolă, foc de artificii şi alte surprize. Întregul eveniment este reunit sub titlul 'Maratonul Revelionului la Opera Naţională Bucureşti', devenit, în noiembrie 2010, marcă înregistrată. Spectacolul va începe la ora 18,00. ONB a oferit, în anul 2005, pentru prima oară publicului, şansa de a petrece momentul unic al nopţii dintre ani în sala şi în foaierul teatrului liric.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel