"Profesorul perfect", un manechin pentru Funeriu, care nu are nevoie de bani şi nu protestează

funeriu
funeriu

Daniel Funeriu a primit în dar un manechin cu rolul de "profesor perfect" pentru că "nu are nevoie de bani, de mâncare şi de cărţi, nu pune întrebări şi nu protestează". Darul vine din partea dascălilor din preuniversitar care protestează în fața Ministerului Educației.

Manechinului i-a fost lipită la gură, simbolic, o bucată de leucoplast, care să sugereze şi lipsa totală a dialogului social, spun reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

Dascălii cer ca guvernul şi Ministerul Educaţiei să aloce 6% din PIB pentru educaţie în bugetul pe anul viitor, să-şi revizuiască atitudinea faţă de politica salarială şi să nu îngheţe salariile angajaţiilor din sistemul public în 2012, să să plătească sumele datorate cadrelor didactice care şi-au câştigat în justiţie drepturile salariale, să deblocheze posturile din unităţile de învăţământ, ţinând cont de lipsa acută de personal, să reia investiţiile abandonate în infrastructura educaţională şi să revizuiască programele şcolare. Revendicările cadrelor didactice au fost trimise luni şi la Comisia Europeană.

Potrivit reprezentanţilor FSLI, protestele vor continua până când Ministerul Educaţiei va dialoga cu profesorii şi va găsi soluţii la problemele reclamate de aceştia. În caz contrar, ei spun că vor relua protestele în intervalul 5-23 decembrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel