Portret: Cine este Vasile Adamescu

1-vasile-adamescu-modeland-in-lut
1-vasile-adamescu-modeland-in-lut

Nu vede și nu aude. Cu toate acestea, Vasile Adamescu cunoaște 5 limbi străine, a urmat facultatea de psihopedagogie, a devenit profesor pentru copii cu dublă deficiență senzorială, sculptează și scrie cărți.

Autor: Bănică Oana

Vasile Adamescu s-a născut în urmă cu 64 de ani în comuna Borcea, pe brațul stâng al Dunării. La vârsta de doi ani, din cauza unei meningite, acesta și-a pierdut auzul și vederea. Până la vârsta de 11 ani, orb, surd și mut fiind, a supraviețuit cu ajutorul fratelui său mai mare, cu care își stabilise un limbaj minimal, prin atingeri.

La 11 ani a fost dus de către o mătușă la Cluj, la "Școala de surzi", pentru a i se oferi o pregătire minimă. Tot atunci a început și grădiniță, alături de educatoarea Andaluzia Leahu, care a început să îl învețe literele. Primele litere învățate au fost A și P, după care au urmat cuvinte : apă, papa, pa.

Când spunea cuvântul "apă", educatoarea îi băga mâinile în apă, astfel, copilul învățând ce este apa.

După ce a terminat grădinița, a fost lăsat pe mâna Floricai Sandu. Profesoara a fost cea care a reușit să îl "demutizeze". Stând ore întregi față în față cu discipolul ei, aceasta îi simțea mișcările feței când pronunța fiecare literă în parte, de unde anume pornea aerul la fiecare rostire. Pe parcursul a doi ani, Vasile a învățat alfabetul, iar în alți patru ani a reușit să învețe toate cuvintele.

A urmat gimnaziul și liceul, iar la examenul de bacalaureat a luat nota 9,33. Vasile a urmat și Facultatea de Pedagogie, la secția pedagogie specială, și a devenit la rândul lui mentor pentru mai mulți copii cu dublă deficiență senzorială.

Având o înclinație specială penrtu activitățile manuale, Școala Populară de Arte nu a făcut decât să îi șlefuiască talentul înnăscut pentru sculptură. Astăzi, are un atelier unde sculptează statuete și busturi pe care le face cadou.

Domnul Adamescu a lucrat 29 de ani în învățământ, la școala de nevăzători din Cluj. S-a retras în 2004, deși merge în fiecare zi la școală, unde lucrează la cărțile pe care le scrie, sau se întâlnește cu elevii.

În prezent locuiește cu Viorel, un tânăr de 20 și ceva de ani, care îl ajută.

" Are o sete fabuloasă de cunoaștere. Îi spun ce se transmite la știri, citesc articole de pe internet și i le povestesc. Vrea mereu să afle câte ceva, să învețe. Are extrem de mulți prieteni cu care comunică la fel de bine. Trimite mesaje de pe telefonul mobil, își pregătește singur mâncarea și stă cam câte o oră pe zi în baie, dimineață. Îi place să se îngrijească și are mare grijă de sănătatea lui." spune Viorel despre colegul său de cameră.

În lume, există numai 20 de astfel de cazuri. În România, Vasile este singurul.

A fost căsătorit de două ori, însă acum este singur. Citește cu plăcere din cărțile scrise de Hellen Keller, prima femeie oarbă, surdă și mută din SUA., care a devenit un adevărat idol al pacifiștilor, scriitorilor dar și al oamenilor, în general.

Pasionat de construcții, domnul Vasile desenează schițe peste schițe, iar dacă ar fi avut o viață normală, ar fi studiat Politehnica. "Cu ani în urmă, le spunea profesorilor săi că și-ar dori ca în România să se construiască clădiri înalte, de peste 20 de etaje, ei fiind neîncrezători. Acum, când acest lucru se petrece, domnul Vasile e tare mândru", spune Viorel.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel