Planeta Marte. Oamenii de știință, descoperire importantă

Furtuni violente de zăpadă se dezlănțuie pe planeta Marte în timpul nopților, potrivit unui studiu publicat luni, însă asta nu înseamnă că vom putea face oameni de zăpadă sau schia pe ''Planeta Roșie'', explică autorul cercetării pentru AFP, scrie Agerpres.

Am demonstrat existența furtunilor de zăpadă pe Marte, a explicat pentru AFP Aymeric Spiga, cercetător în cadrul laboratorului de meteorologie dinamică de la Paris, principalul autor al studiului.

Atmosfera de pe Marte este înghețată, iar norii de particule de gheață se pot forma chiar și atunci când cantitatea de vapori de apă din atmosferă este mică în comparație cu fenomenul similar de pe Terra.

În 2008, nava robot Phoenix aparținând NASA, a demonstrat că acești nori pot aduce cu sine căderi de zăpadă. Atunci s-a crezut că aceste particule de gheață cad lent antrenate de propria greutate, a precizat cercetătorul.

Analizând atmosfera marțiană și norii ei de gheață, Aymeric Spiga și colegii săi au demonstrat că ninsorile sunt provocate de rafalele violente de vânt, care nu se potrivesc cu imaginea poetică a fulgilor de nea care acoperă cu delicatețe Planeta Roșie.

Precipitațiile sub formă de zăpadă sunt provocate de curenții care coboară foarte rapid, iar o particulă de gheață poate cădea în intervalul de 5-10 minute, precizează cercetătorul, și nu într-un interval de 4 până la 5 ore așa cum s-a presupus.

Potrivit studiului publicat în revista Nature Geoscience, aceste fenomene sunt localizate și, de cele mai multe ori, se produc doar în anumite perioade.

Particulele de gheață marțiană, de dimensiuni foarte mici, nu seamănă cu fulgii mari de pe Terra. În plus, cantitate de zăpadă depusă pe sol este mică.

Dacă ne-am aflat pe suprafața planetei, nu am zări o plapumă groasă de zăpadă, ci mai degrabă un strat foarte fin, neuniform, explică specialistul. Nu vom putea face oameni de zăpadă sau schia pe Marte, adaugă el.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel