Pacepa, invitat să dea lămuriri despre acţiunile împotriva Europei Libere

Ioan Mihai Pacepa a fost invitat în România pentru a lămuri o serie de informaţii aflate în documentele desecretizate intrate în posesia CNSAS şi a Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului.

 Invitaţia a fost declinată de Mihai Pacepa, care nu a refuzat însă un dialog pe această temă.

Dinu Zamfirescu, director adjunct al Institutului, a precizat că Pacepa ar putea lămuri aspecte legate de acţiuni desfăşurate împotriva unor redactori ai postului de radio Europa liberă potrivit unui plan elaborat şi aprobat de general pe când conducea spionajul regimului Ceauşescu, până la fuga lui în Occident, în iulie 1978, potrivit jurnalul.ro.

De asemenea, Andrei Murar, fostul subaltern al lui Vladimir Tismăneanu la IICCMER, i-a adresat o invitație lui Ion Mihai Pacepa să vină în România ca să țină conferințe în fața tinerilor. Dinu Zamfirescu, președintele actual al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), nu știa nimic de invitația menționată și se dezice de un asemenea demers, potrivit unor surse. Mai mult, Zamfirescu a afirmat că va "publica în curând documente din arhivele CNSAS ce-l dovedesc pe Pacepa posibil criminal împotriva umanității."

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel