Opere de artă, "pictate" cu gloanțe de o artistă din Ucraina

O artistă din Ucraina a realizat o serie de opere de artă din gloanțe și alte astfel de elemente adunate de pe frontul din estul Ucrainei, din zone în care sunt duse lupte sângeroase între separatiștii proruși și forțele ucrainiene.

Săptămâna viitoare, Daria Marchenko, împreună cu un alt artist, Daniel Green, își va prezenta lucrările în Statele Unite, într-un turneu ce va include diverse locații, de la școli din Ivy League precum Harvard și Yale, până la Muzeul Eli Broad din Los Angeles, în încercarea de a atrage atenția asupra războiului din țara sa, informează AFP, potrivit Agerpres.

Printre operele sale de artă se află și Inima Războiului, un tablou realizat din gloanțe, ce înfățișează un om decapitat prin venele căruia pompează petrol.

Aceste tablouri îl reprezintă pe Vladimir Putin și pe alți dictatori, a declarat Marchenko pentru AFP.

Citește și: „Fața războiului". Portretul lui Vladimir Putin, realizat din 5.000 de cartuşe

O altă operă de artă, intitulată Creierul Războiului, înfățișează o grenadă realizată din obiective foto și semnifică propaganda rusească promovată de media pro-Kremlin.

Oamenii mă întreabă: 'De ce lucrezi cu astfel de materiale?'. Acestea sunt picturile mele, a spus artista referindu-se la proiectile. Ziua în care aceste lucrări vor dispărea, va fi cea mai fericită zi din viața mea, a adăugat ea.

Artista a declarat că din cauza a ceea ce face ar fi fost amenințată cu moartea. A existat o tentativă de asasinat. Și s-a încercat răpirea mea, a mai declarat aceasta pentru AFP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel